Atât actualul primar de la Mihăești, Matei Gheorghe, cât și fostul primar al comunei Uda, în perioada 2008-2012, Marcel Ciobanu, au fost depistați de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese de natură administrativă. Conform ANI, edilul de la Mihăești, Matei Gheorghe a semnat, a aprobat și a avizat ”bun de plată” documente ce au avut ca finalitate efectuarea de plăți în valoare de 8.702,79 lei către două societăți comerciale la care soția acestuia deținea calitatea de asociat și administrator. În ceea ce-l privește pe fostul primar de la Uda, ANI precizează că pe vremea când era primar, Ciobanu a semnat un contract de concesiune încheiat între Consiliul Local al comunei Uda și asociația în cadrul căreia el deținea calitatea de membru, contract prin care a fost concesionată folosirea islazului comunal, în suprafață de 612 ha, către asociație. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare și au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Dacă justiția va confirma definitiv și irevocabil raportul Agenției Naționale de Integritate, Gheorghe Matei își va pierde funcția de primar al localității Mihăești.
Alex Vlaicu




0 Comentarii