Web Analytics
scris luni, 27.06.2022

Primarul de la Călinești a fost reținut de polițiști

Mihai Georgescu a fost reținut, în urmă cu puțin timp, de polițiști. Decizia vine după ce, săptămâna trecută, edilul a fost acuzat de hărțuire sexuală asupra unei tinere. DETALII AICI.

Primarul de la Călinești a fost reținut de polițiști

Oamenii legii au hotărât reținerea lui Mihai Georgescu pentru 24 de ore. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cazul primarului de la Călinești.

Citește și: Suspiciuni de concurs trucat la Poliţia Judeţeană. DNA a ridicat mobilele a doi candidaţi

„În ziua de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, conform art. 299 din Codul penal, și au reținut un bărbat de 53 de ani, din Călinești.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, bărbatul în cauză, având calitatea de funcționar public, profitând de situația de autoritate asupra victimei, precum și în scopul angajării pe o altă funcție, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflată în subordine.
În ziua de 27 iunie 2022, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, să fie dispuse măsuri preventive”, transmite IPJ Argeș.

Citește și:  Comuna Călinești s-a înfrățit cu Municipiul Gaza din Palestina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...