Web Analytics
scris joi, 28.08.2014

Primarii de la Câmpulung și Ștefănești nu vor pleca din PNL Argeș

După ce Ordonanța de Urgență privind migraţia primarilor a fost adoptată de Guvern, liderul PNL Argeș, Iani Popa critică vehement tentativa de transfer a primarilor de la un partid politic la altul. De asemenea, acesta recunoaște că are nume de primari din PNL Argeș care vor trece la alt partid, dar susține că racolările au fost făcute prin mită și șantaj pentru că sunt promise acestora „asfaltări și investiții purtătoare de valoare adăugată”. Până în prezent, Iani Popa a precizat că primarii de oraș din Argeș, respectiv primarul de la Câmpulung, Călin Andrei (foto), și de la Ștefănești, Bărbuceanu Dorin nu vor părăsi partidul, în aceeași situație fiind și primarul de la comuna Bogați.
„Orice e posibil în ziua de azi. Nu mie teamă că pierdem primari. Nu pot să neg faptul că mă doare foarte mult. Eu am crezut în acești oameni și au fost unii pe care eu i-am apărat, chiar dacă în presă se vorbea rău de ei. Mă doare această chestiune, mai ales pentru că sunt primari cărora Partidul Național Liberal le-a oferit totul. Am nume de primari care vor pleca din partid, dar nu vă pot spune mai multe. Se va întâmpla o migrație, dar nu știu proporțiile”, a precizat Iani Popa.
Alex Vlaicu

Primarii de la Câmpulung și Ștefănești nu vor pleca din PNL Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...