Web Analytics

articol scris miercuri, 24 iunie 2026

Comisia Europeană: România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile necesare pentru adoptarea euro

România nu îndeplinește în prezent niciunul dintre criteriile economice necesare pentru adoptarea monedei euro, potrivit Raportului de convergență pentru 2026 publicat miercuri de Comisia Europeană, potrivit economedia.ro.

Evaluarea arată că România nu respectă criteriile privind stabilitatea prețurilor, finanțele publice, stabilitatea cursului de schimb și nivelul dobânzilor pe termen lung. În plus, legislația privind funcționarea Băncii Naționale a României nu este pe deplin compatibilă cu normele Uniunii Europene referitoare la uniunea economică și monetară.

Citește și Tânăr muscelean, prins drogat la volan

Potrivit raportului, România nu îndeplinește criteriul privind stabilitatea prețurilor. Rata medie a inflației în cele 12 luni până în mai 2026 a fost de 8,4%, mult peste valoarea de referință de 2,7%.

Comisia Europeană estimează că inflația va începe să scadă în a doua parte a anului, însă va rămâne peste pragul de referință atât la finalul lui 2026, cât și pe parcursul anului 2027.

România nu îndeplinește nici criteriul privind finanțele publice. Deficitul bugetar a coborât de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% din PIB în 2025, însă rămâne mult peste limita de 3% prevăzută de tratatele europene.

Comisia estimează că deficitul va continua să se reducă, la 6,2% din PIB în 2026 și la 5,8% în 2027, pe fondul măsurilor de consolidare fiscală adoptate de autorități.

În același timp, datoria publică este așteptată să crească de la 59,3% din PIB în 2025 la 61,6% în 2026 și la 63,4% în 2027.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Duetul Ana-Maria Stănoia şi Marius Bălan, premiul I la secţiunea Creaţie a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”

În perioada 22-24 octombrie, la Târgoviște a avut loc Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 59-a, manifestare […] Citește!

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Nazare nu exclude taxe și impozite noi în 2027: „Nu îmi doresc, dar avem nevoie de sustenabilitate” 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu a exclus posibilitatea introducerii unor taxe și impozite noi în 2027, afirmând că orice program […] Citește!

Înșelăciune de 25.000 de euro. Piteștean păgubit

Un bărbat de 31 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din […] Citește!

Pitești. A trecut pe roșu și l-a văzut Poliția. Ce a urmat

Marți, 27 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!