Web Analytics
scris miercuri, 17.06.2015

Primăria Piteşti vrea să instituie taxa specială pentru gunoi

Municipalitatea ar vrea să introducă la Piteşti o taxă specială pentru serviciile de salubrizare, începând cu data de 1 ianuarie 2016. Această taxă ar urma să fie plătită de cei care până în prezent nu au încheiat contracte cu societatea Salubritate 2000 SA din subordinea primăriei. Potrivit secretarului primăriei, Iosiv Cerbureanu, nu ar fi vorba totuşi de asociaţiile de proprietari, care au deja contracte cu serviciul de salubrizare, ci de locatarii caselor din Piteşti. La ora actuală, serviciul public de salubrizare întâmpină probleme la încasarea la timp a taxelor de la cetăţenii cu care are încheiate contracte, dar şi în privinţa subdeclarării numărului de persoane care plătesc taxele pentru salubritate în cadrul asociaţiilor de proprietari. „Dacă se va reuşi încasarea acestei taxe de la cât mai multe persoane sau de la toată lumea, aducând bani mai mulţi la societate, tariful la salubritate ar putea scădea”, a declarat viceprimarul Cornel Ionică. În prezent, SC Salubritate 2000 SA are 6000 de contracte încheiate în Piteşti pentru serviciile de salubrizare, din care peste 1100 cu asociaţiile de proprietari.
I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită