Web Analytics

Prima vizită la Palatul CCIB a E.S. domnul Ali YERLIK, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România

de | 26.07.2023 16:53 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

București, 26 iulie 2023

E.S. dl. Ali Yerlik. Ambasadorul Republicii Kazahstan în țara noastră, a efectuat o primă vizită de lucru la Camera bucureșteană, fiind însoțit de dl, Nurlan Abdaliyev, consilier economic și comercial. La întâlnirea cu președintele CCIB, dl. Iuliu Stocklosa a participat și dna. Gabriela Iftene, director executiv.

Salutând pe Șeful misiunii diplomatice din Kazahstan și urându-i mult succes în activitatea începută recent în țara noastră, președintele CCIB a făcut o succintă prezentare a istoricului Camerei și Palatului CCIB, precum și ale activităților desfășurate în folosul mediului de afaceri bucureștean.

”Alegerea Camerei bucureștene pentru un prim contact al noului amabasdor al Kazahstanului, E.S. dl. Ali Yerlik,  cu sistemul cameral din țara noastră ne onorează și apreciem că este rezultatul bunelor relații avute de CCIB, atât cu ambasada, cât și cu mediul de afaceri din Kazahstan, principal partener comercial al României din Asia Centrală” a declarat președintele Stocklosa. S-a scos în evidență evoluția pozitivă a schimburilor comerciale bilaterale în primele 5 luni din acest an (+49% peste nivelul perioadei similare din 2022), locul 3 pe care îl ocupă această țară în topul statelor nemembre UE, furnizoare de mărfuri în România, dar și locul 2 în topul țărilor necomunitare cu care țara noastră înregistrează deficite ale balanței comerciale. Menționând că această situație este determinată de importurile mari de țiței din Kazahstan, care se prelucreză în Rafinăria Midia, cu capital majoritar kazah, iar o parte din produsele petroliere obținute sunt exportate, președintele Stocklosa a exprimat preocuparea CCIB de a susține prin toate mijloacele promovarea exportului de produse românești în această țară din Asia Centrală pentru asigurarea unei tendințe de reducere a decalajului dintre import și export.

Citește și:

E.S. ambasadorul Yerlik a prezentat disponibilitatea misiunii diplomatice a țării sale de a susține promovarea schimburilor comerciale și cooperarea economică bilaterală, subliniind importanța și rolul mediilor de afaceri din cele două țări pentru o mai bună cunoaștere și punere în valoare a potențialului reciproc de colaborare. În acest context a informat cu privire la posibila organizare, în ultima parte a acestui an. a unui Forum de Afaceri România-Kazahstan, cu prilejul  vizitei în țara noastră a unei delegații condusă la nivel guvernamental, care să includă și reprezentanți ai mediului de afaceri din țara sa.

S-a convenit ca în cursul acestui an CCIB să organizeze în parteneriat cu Ambasada Kazahstanului în țara noastră ”Ziua Oportunitților de Afaceri” (ZOA – Kazahstan) dedicată promovării colaborării comercial-economice între cele două țări.

În primele 5 luni ale anului 2023, volumul comerțului bilateral a fost de 1.572 mil.  USD (+49% față de aceeași perioadă din 2022), din care exportul 31 mil. USD (+0,2%), iar  importul 1.541 mil. USD (+50,5%), soldul balanței comerciale fiind de 1.509 mil.USD în favoarea Kazahstanului.

Biroul de Presă al CCIB

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *