La începutul acestei săptămâni, primarul Cristian Gentea a inițiat proiectul de hotărâre pentru modificarea unor măsuri de implementare a noii taxe de salubrizare. Propunerea de măsuri pentru remedierea tuturor situațiilor apărute anterior se va concretiza joi-26 noiembrie, în ședința noului Consiliu Local Pitești.
Iată și măsurile:
* „Cetățenii care nu au depus în termen, până la data de 30 septembrie 2020, declarațiile privind numărul de persoane plătitoare pe gospodărie au la dispoziție o prelungire a termenului de depunere până în 28 decembrie 2020 inclusiv, fără penalități, fără riscul de a plăti pentru 7 persoane pe gospodărie. În această situație, taxa de salubrizare se va recalcula pentru noiembrie și decembrie 2020, potrivit numărului de persoane declarate;
* Cetățenii care nu au depus declarațiile, dar au plătit (cu sau fără decizie de impunere sosită) pentru 7 persoane pe gospodărie vor depune declarația până la data de 28 decembrie 2020 și pot solicita restituirea diferenței de taxă, conform cu numărul de persoane declarate sau pot solicita compensarea taxei de salubrizare datorate pentru 2021;
* Cetățenii pot achita taxa de salubrizare aferentă lunilor noiembrie și decembrie 2020, chiar dacă până la data plății nu au primit decizia de impunere. În proiectul de hotărâre, la inițiativa primarului, termenul de plată aferent lunilor respective se prelungește până la data de 31 martie 2021 inclusiv”.
Citește și Taxele şi impozitele la Mioveni pot fi achitate şi online
Citește și Cristian Gentea, oficial, primarul Piteștiului: „Prioritatea zero este traversarea pandemiei”
„Mi-e teamă că am mutat coada de la Primărie la Casa Cărții”
Mai mulți piteșteni s-au trezit cu facturi de plată pentru salubrizare în care sunt înscrise 7 persoane, deși ei au declarat alt număr. Despre această problemă, primarul Gentea a vorbit în prima sa conferință, joi, 19 noiembrie.
„Nemulțumirea cea mai mare acum este cea legată de taxa de salubrizare. Au fost, practic, aproape 9 luni în care toți am avut posibilitatea să luăm acele adeverințe de la asociația de proprietari, să facem o declarație fiscală. Nu cred că ia mai mult de 5 minute acest lucru și să le depunem fie online, fie prin fax, fie la ghișeu. Acum toată lumea e nemulțumită. Eu le-am depus la ghișeu în mai, nici până acum nu mi-a venit decizia. Există o hotărâre de Consiliu Local, din păcate, potrivit căreia trebuie să plătim această taxă pentru lunile noiembrie și decembrie până pe data de 15 decembrie. Eu și mulți alții nu am primit (decizia de impunere, n. red.). Cei mai nemulțumiți sunt cei care au apelat la metoda online, au primit și niște mail-uri de confirmare că totul e în regulă, după care li s-a spus că documentația este incompletă. Nu s-a mai ținut cont de ce depuseseră înainte și atunci, tot printr-o hotărâre de CL, pe care am votat-o și eu, recunosc, s-a stabilit: cei care nu au depus deloc aceste documente, în categoria cărora intră și cei care au probleme în online, să plătească pentru 7 persoane, indiferent de câte sunt în familia respectivă. Nu știu să spun de ce pentru 7 și nu pentru 5 sau 10… În sală a fost un fel de licitație, așa s-a ajuns la 7. Practic, nu s-a încercat altceva decât să îi facă pe cei care au uitat sau au neglijat să intre în legalitate. Eu am fost unul dintre adepții acestei taxe de mult timp și am spus că, în momentul în care toți facem aceste contracte, taxa va fi mult mai mică. A fost 13 lei, este 11 lei acum”.
„Ce fac cei care deja au plătit pentru 7 persoane? Eu am să propun ca pentru următoarele 6 luni să nu mai plătească”
Începând de luni, 23 noiembrie a.c., activitatea de administrare a impozitelor și taxelor locale în cazul persoanelor fizice și juridice se desfășoară în imobilul „Casa Cărții” din Pitești. Și tot aici funcționează și Centrul de eliberare a abonamentelor pentru elevi şi pentru persoanele cu dizabilităţi al S.C. Publitrans.
„Aici am o teamă, mi-e teamă că am mutat coada de la Primărie la Casa Cărții și va fi chiar mai complicat, dar le îndreptăm pe toate astea. Sunt foarte mulți nemulțumiți și au dreptate. Începând de luni, dacă sunați la numerele de telefon de acolo, nu vi se va răspunde: „Nu e treaba noastră, întrebați la Primărie”; sau dacă suni la Primărie: „Nu e treaba noastră, întrebați la Salubritate”. Nu pot să fac minuni în trei zile, dar o să vedeți că o rezolv. Ce fac cei care deja au plătit pentru 7 persoane? Eu am să propun ca pentru următoarele 6 luni să nu mai plătească. Mi se pare logic”, a mai spus Gentea.
Referitor la aglomerația foarte mare din fața noului Centru de taxe și impozite de la Casa Cărții, Gentea a postat un anunț pe Facebook: „Nu este nevoie să facem cozi pentru plata taxei de salubrizare, deoarece aceasta se poate plăti, pentru lunile noiembrie și decembrie, până la 31 martie 2021 inclusiv. Pe de altă parte, declarațiile rectificative pot fi depuse cu termen prelungit până în 28 decembrie, deci, din nou, nu avem motive pentru a sta ore întregi la coadă în frig, la ghișee. Nu uitați de posibilitatea depunerii online”.
0 Comentarii