În cele ce urmează voi încerca, cu o ușoară nostalgie, știind că nu voi putea cuprinde deplin, să aștern câteva gânduri despre Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul. În vremea păstoririi sale m-am născut, m-am botezat și am devenit creștin, intrând în viața Bisericii prin lucrarea harului. Pentru mine, întâlnirea cu Vlădica a fost asemenea unei ungeri cu mir de nard aromat (cf. Marcu 14, 3), care a dat sens și mireasmă de veșnicie unei perioade în care sufletul meu se afla la cumpăna vieții de elev-student. Are o mireasmă duhovnicească aparte, ca și cum fiecare cuvânt al său ar fi trecut mai întâi prin altarul inimii. În mărturisirea credinței în Domnul Hristos este ortodox statornic, nu habotnic, chiar dacă uneori poate părea neconvențional. Îți vorbește de fel direct, dar și codificat, fără prea multe ocolișuri, urmând cuvântul Mântuitorului: „Fie vorba voastră: ce este da să fie da, și ce este nu să fie nu” (Matei 5, 37). Nu suportă lingușirea exagerată și poleiala de suprafață, iar dovada este gestul său de a-și scurta mantia arhierească, pentru ca nimeni să nu fie nevoit să țină de ea, spre fățărnicie.
Rar se plânge pentru sine, preferând mai curând să deschidă dialog cu omul nedumerit și să-l încurajeze, mărturisind cu smerenie că și el este păcătos. Are darul de a nu coborî pe nimeni în inferioritate atunci când vede o licărire de sinceritate și de voință. Promovează greu sau ușor, în funcție de „tabla de șah” (îi place să joace șah și table). S-a adaptat tehnologiilor și Îl poartă pe Hristos pretutindeni în cuvânt și în gând, trăind hristocentric, cu conștiința că fără El nu există viață vie. Mintea sa este voioasă în general, dar și melancolică uneori, trează și adaptată vremurilor, fără a se lăsa prinsă în rutina seacă, căci știe că omul moare duhovnicește atunci când mintea nu mai are sclipire și voiciune. Rareori te privește direct în ochi, dar când o face, pătrunde până în adâncul rănilor tale, asemenea unui chirurg al sufletului. Nu lasă ușor să-i fie sărutată mâna, poate pentru că știe, asemenea Domnului, că și astăzi există sărutări asemenea celui al lui Iuda. Este un intelectual cu un limbaj limpede, cunoscător al multor domenii, pasionat de filosofie și anatomie, cu pas și gesturi de nobil din vremuri vechi. Nu știu dacă este cel mai mare rugător sau postitor, dar este cu siguranță un om cu inimă de milostiv samarinean, darnic fără mare părere de rău și sensibil la suferința aproapelui. Cu respectul cuvenit pot spune că am avut o compatibilitate rară în gândire și în proiectele desfășurate împreună (multe de taină), astfel încât nu ne-am plictisit niciodată, nici chiar în drumețiile de 48 sau 72 de ore. Are o aplecare spre autocritică și poartă o luptă statornică cu sine, ca între două puteri ce se confruntă în adâncul inimii pentru a păstra echilibrul dreptății și al iubirii. Am stat la aceeași masă, gustând salata cu mult pătrunjel, roșiile, ridichile și castraveții tăiați cu măiestrie chiar de Înaltpreasfinția Sa, care odinioară a cunoscut rânduiala bucătăriei mănăstirești. Când primește salariul, obișnuiește să dăruiască plicuri cu bani celor neputincioși, iar pentru a nu-i răni în demnitate scrie uneori pe ele cuvântul „bursă”, împlinind porunca Domnului: „Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6, 3) și „aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune” (Matei 5, 16). Este om de acțiune și inovator, loial și recunoscător, iar peste ani va rămâne, sunt convins, „mustrător în cuvânt și îndurător în faptă” . Îl prețuiesc pe Vlădica Calinic nu pentru că ar fi fără cusur, nimeni nu este desăvârșit în afară de Dumnezeu -ci pentru că știe să fie păstor care „își pune sufletul pentru oi” (Ioan 10, 11) și care caută, mai presus de toate, mântuirea celor pe care îi păstorește.
Remus Rafael Vintilă, Anul Domnului 2015, luna August
0 Comentarii