Web Analytics

articol scris vineri, 21 noiembrie 2025

Preotul Decebal Floroaica, audiat în dosarul delapidării de la Colegiul Ecologic Piteşti

„Perchezițiile au fost pentru intimidare”, spune Vera Chiriță, director adjunct al instituției de învățământ

Au fost percheziții de amploare la Colegiul Ecologic „Prof. univ. dr. Alexandru Ionescu” din Pitești, la începutul lunii noiembrie. Este vorba despre un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și deturnare de fonduri. Descinderile polițiștilor specializați în investigarea criminalității economico-financiare au avut loc sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Conform informațiilor oficiale, factorii decizionali din cadrul unității de învățământ și-au însușit o parte din sumele de bani acordate salariaților cu titlul de prime și salarii și au achitat din bugetul instituției cheltuieli reprezentând achiziții de bunuri și servicii efectuate în nume propriu. Cel mai probabil, ancheta se va extinde pentru că sunt vehiculate și alte informații privind ilegalități săvârșite la respectiva unitate de învățământ privată. Percheziții au avut loc la Cristiana Sima, președinte executiv al Asociației Româno-Franceză Argesis, cea care patronează unitatea de învățământ, precum și la alte persoane din conducere. În dosar au fost audiate mai multe persoane, printre care și preotul Decebal Floroaica, director adjunct al Colegiului Ecologic.

„M-a întrebat un domn polițist dacă am primit mai puțini bani decât am pe fluturaș”, spune preotul Decebal Floroaica”

„La mine nu au fost percheziții. M-au întrebat doar dacă știu dacă s-au dat și bani cash. Știu că au fost probleme cu Primăria Pitești, care nu a mai dat bani, așa încât a trebuit să se facă plăți din taxele provenite de la copii. Dar chiar nu e nicio problemă acolo, din câte știu eu, pe partea de contabilitate a școlii. Banii provin, din câte am înțeles, de la Ministerul Educației, iar banii au fost declarați, s-au plătit taxe și impozite la stat. Cum să faci un salariu unuia, să nu i-l dai și să plătești CAS și CASS? La un moment dat, m-a întrebat un domn polițist dacă am primit mai puțini bani decât aveam în fluturaș. Păi cum, dom’ne’, să primesc mai puțin, veneam ca prostul la muncă? Să îmi dea 2000 salariu, dar să am 5000 pe fluturaș? Vă dați seama că nu s-ar putea așa ceva, niciun om sănătos la cap pe lumea asta nu ar face treaba asta?! Cât de nebun să fii să te autoflagelezi, să muncești în zadar…?!”

Pentru că se vehiculează și alte informații referitoare la copiii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale), care sunt înscriși fictiv sau aduși din alte județe, elevi care nu vin la ore, l-am întrebat pe preotul Floroiaca și despre acet aspect.
„Ce e rău în asta? Sunt înscriși 38 de copii cu CES, nu sunt de la DGASPC, nu i-am înscris eu. I-au înscris părinții lor. Se face o listă de la începutul anului. Și acum avem o listă în așteptare pentru anul școlar 2026-2027. Oamenii au văzut că lucruri bune s-au întâmplat: să ia Bac-ul copil cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) este chiar îmbucurător. La noi s-au acomodat, profesorii le vorbesc frumos, de asta și marea atracție a părinților care au copii cu CES. Exclus să avem copii înscriși fictiv. Singura discuție în acest dosar a fost pentru banii pe care i-a primit conducerea. Relația mea cu unitatea este pe învățământ dual, relația cu angajatorii, asta pentru că avem 9 copii care lucrează și își iau bursa socială și bursa de la angajator. Asta e munca mea acolo și sunt profesor de religie. Eu fiind și preot, nu aș fi acceptat să mi se asocieze imaginea cu o înșelătorie. Nu am implicare în povestea financiară a colegiului”, a încheiat preotul Floroaica Decebal, care este și șef al Centrului „Sf. Andrei” din cadrul DGASPC Argeș.

Vera Chiriță: „La mine nu au fost percheziții”

Am stat de vorbă și cu doamna Vera Chiriță, celălalt director adjunct al Colegiului Ecologic: „Nu sunt pe financiar contabil, sunt director pe partea de educație. La mine nu au fost percheziții și perchezițiile care au fost cred că au fost pentru intimidare. Dar nu vreau să vorbesc mai mult, trebuie să cer acceptul și nu cred că sunt în măsură…”
Am dorit și un punct de vedere de la doamna Cristiana Sima, președinta Asociației Argesis, în cadrul căreia funcționează Colegiul Ecologic, însă aceasta nu a putut fi contactată până la închiderea ediției.

Citește și Pentru supraodorizarea accidentală de la Mioveni, Transgazul dă vina şi pe deficienţele instalaţiilor de la bloc şi ale reţelei de distribuţie

Citește și Centrul Universitar Piteşti stă pe un butoi de pulbere. S-a făcut sesizare la DNA

Citește și Circ într-o instituţie a statului. Directorul de la APIA Argeş a obţinut ordin de protecţie împotriva juristului care i-a pus dispozitiv de urmărire pe maşină şi l-a fotografiat

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Microbuz cu pasageri, răsturnat într-o curbă. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

În seara de duminică, 1 noiembrie 2026, Planul Roșu de Intervenție a fost activat în localitatea Țigănași, județul Iași, în […] Citește!

Daria Silișteanu, medalie de argint la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026

Daria Silișteanu a câștigat medalia de argint în proba de 100 de metri fluture, la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar […] Citește!

Dani Coman, la capătul răbdării după eșecul lui FC Argeș: „Nu pot să dorm! A fost execrabil”

Președintele lui FC Argeș, Dani Coman, și-a exprimat dezamăgirea după înfrângerea cu UTA Arad, scor 0-1, din 24 octombrie. Oficialul […] Citește!

Mai multe trasee montane, închise. Restricții și pe Transalpina și Transfăgărășan

Turiștii care plănuiesc excursii la munte trebuie să țină cont de restricțiile impuse în sezonul rece. Mai multe trasee din […] Citește!

Șofer de Bolt, atacat cu un cuțit de un client nemulțumit

Un șofer de ridesharing din București a fost înjunghiat în mână de un pasager, după un conflict izbucnit la finalul […] Citește!

Taloane mov noi pentru pensionarii care primesc pensia pe card. Ce se schimbă din noiembrie

Casa Națională de Pensii Publice va introduce, începând cu plata pensiilor din luna noiembrie, noi taloane mov pentru pensionarii care […] Citește!

Tudor Costescu, după eşecul suferit de FC Argeş Basketball: „Nu sunt mândru deloc”

Seara de sâmbătă, 31 octombrie, a fost tristă şi pentru echipa de baschet a Piteştiului, nu doar pentru trupa lui […] Citește!

FC Argeș Basketball, fără replică în fața CSO Voluntari

Seara de sâmbătă, 31 octombrie, a fost tristă şi pentru echipa de baschet a Piteştiului, nu doar pentru trupa lui […] Citește!

FSB cu ajutorul SUA a reținut un minor suspectat că pregătea un atentat la Moscova

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus minor, suspectat că pregătea un atentat […] Citește!

Bărbat arestat preventiv după ce a tras cu o puşcă airsoft într-un adolescent

Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv după ce a tras cu o puşcă airsoft într-un adolescent şi […] Citește!

Facturile la energie electrică ar putea crește cu până la 22%

Facturile la energia electrică ar putea crește cu 10%-22%, în funcție de furnizor și de contractul fiecărui consumator, a declarat […] Citește!

Argeșeanul Bogdan Popescu, vicecampion mondial la skandenberg

Legitimat la Clubul Sportiv "Armbenders Viorel Dobrin din Poiana Lacului", Bogdan a cucerit argintul la Campionatul Mondial de Skandenberg – […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete