Web Analytics

articol scris vineri, 31 octombrie 2025

Circ într-o instituţie a statului. Directorul de la APIA Argeş a obţinut ordin de protecţie împotriva juristului care i-a pus dispozitiv de urmărire pe maşină şi l-a fotografiat

Juristul Marius Răzvan Popescu e obligat să păstreze o distanță minimă de 100 m față de directorul Cătălin Boștenaru și familia acestuia și să nu se apropie de șef la mai puțin de 20 m la serviciu

Războiul continuă la APIA Argeș. Runda a doua. După ce juristul instituției, Marius Răzvan Popescu, a sesizat comisia de hărțuire, pe data de 9 mai 2025, și l-a trimis în comisia de disciplină pe directorul Cătălin Boștenaru, acesta din urmă a obținut, pe data de 15 octombrie, un ordin de protecție împotriva subordonatului. Directorul l-a acuzat pe juristul instituției că l-a urmărit în mai multe rânduri, l-a fotografiat pe el, pe soția și fiica lui, ba chiar i-a montat un dispozitiv de urmărire pe mașina de serviciu.

Directorul Boștenaru le-a declarat magistraților de la Judecătoria Topoloveni că l-a surprins pe juristul APIA în Topoloveni, aplecat asupra mașinii sale și s-a mirat deoarece știa că subalternul său locuiește în Pitești. Apoi l-a văzut fotografiindu-l în timp ce se ducea la o clinică stomatologică, dar și în parcarea de la locul de muncă al soției sale, adică a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Iar judecătorii au stabilit, pentru o durată de 6 luni de la data emiterii sentinței, respectiv 15.10.2025, obligarea pârâtului jurist la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de reclamant, cu excepţia situaţiei în care aceştia se vor afla la locul de muncă comun, adică APIA Argeș, atunci când distanţa minimă va fi de 20 de metri, precum şi cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a părţilor în faţa unor instanţe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituţii şi autorităţi publice.

De asemenea, s-a mai decis obligarea juristului la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de soţia directorului și la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri față de domiciliul familiei acestuia, precum și păstrarea unei distanţe minime de 100 metri față de unitatea de învăţământ a fiicei petentului. Marius Răzvan Popescu a făcut apel împotriva hotărârii Judecătoriei Topoloveni.

„L-am văzut şi pe pârât făcându-mi o fotografie, eu fiind la o clinică stomatologică”, a sesizat directorul

„Într-o după amiază l-am observat pe pârât fiind aplecat asupra maşinii mele de serviciu care era parcată în Topoloveni, eu fiind în drum spre farmacie și mi s-a părut ciudat acest lucru pentru că eu locuiesc în Topoloveni, iar pârâtul in Pitești. Totodată, l-am văzut pe pârât în parcarea locului de muncă al soției; în altă zi i-am văzut maşina pârâtului și l-am văzut şi pe pârât făcându-mi o fotografie, eu fiind la o clinică stomatologică. L-am confruntat pe pârât și a spus ca el se plimba, că nu mă urmăreşte.

Arăt că starea de tensiune de acasă a ajuns la cote maxime din cauza situaţiei create de pârât. În circa 2 ani am fost supus unor reclamaţii continue din partea pârâtului și acum să aud că recunoaşte cu nonșalanță că el a montat dispozitivul de urmărire pe maşină și că mă urmărește… Solicit emiterea ordinului de protecţie pentru că mă simt urmărit, atât eu, cât și familia mea, mai ales copilul, ne simțim urmăriți şi hărțuiți si îmi este teamă. Viaţa mea privată nu mai există. Apreciez că sunt urmărit de 2-3 luni. Soția mea se teme pentru că a constatat că este urmărită non stop, iar învățătoarea fiicei mele mi-a semnalat că fiica mea are un comportament diferit, că plânge și mi-a recomandat consiliere psihologică. Fiica mea ştie ca suntem urmăriți din discuţiile avute în familie și a fost parte atunci când am fost fotografiați.
Mă simt ameninţat, urmarea faptelor intimatului, nu ştiu ce ar putea urma după montarea acestui dispozitiv de urmărire și de hărțuire de către pârât, cred că pot urma și acte de violență fizică. Apreciez că s-au exercitat acte de violență asupra mea. Mă simt ameninţat și «violentat»… Arăt că maşina despre care face vorbire și pe care o conduc este maşina instituţiei, având numărul de înmatriculare…. Când m-am simțit urmărit, conduceam acest autoturism”,
a spus, la audierea de la Judecătorie, directorul Cătălin Boștenaru.

Juristul susține că: „Am vrut să sprijin activitatea organelor de urmărire penală și instanțele de judecată”

Că mașina cu pricina nu era personală, ci de serviciu, rezultă din chiar declarația directorului. Juristul le-a spus judecătorilor că anunțase, în prealabil, organele judiciare că a montat un dispozitiv de urmărire, cu încunoștiințarea directorului adjunct, pentru a avea probe în susținerea declarațiilor sale că directorul folosește bunurile Agenției de Plăți în Agricultură, în interes personal, în afara orelor de program și în weekend.
De altfel, juristul a sesizat în prealabil Comisia de disciplină a APIA Central, Direcţia Generală Antifraudă şi Control Intern din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și a făcut un denunț înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, dar și la Secția 3 de Poliție în legătură cu aceste nereguli.

„Apreciez că am avut un interes legitim pentru a face asta, pentru că am calitatea de funcţionar public. Menţin și arăt că doar într-o singură fotografie apare petentul. Nu am atribuţii de gestionare al parcului auto al instituţiei. Am vrut să sprijin activitatea organelor de urmărire penale și instanțele de judecată prin faptele de urmărire.

Am sesizat organele de urmărire penală la data de 10.10.2025, dată de la care nu am mai urmărit autoturismul condus de petent. Arăt că am anunțat organele de urmărire penală înainte să fie descoperit acel dispozitiv de urmărire. Fără să urmăresc autoturismul condus de petent, am observat că maşina este folosită în continuare de petent în afara orelor de lucru. Arăt că, la data de 10.10.2025, am formulat sesizarea la Parchet, iar la data de 11.10.2025 a fost descoperit dispozitivul de urmărire”, s-a apărat juristul Marius Răzvan Popescu.

Reprezentantul Parchetului a solicitat, la rândul său, să se ia act de faptul că maşina urmărită este maşina instituţiei, nu maşina personală a petentului Boștenaru. În opinia procurorului, chiar dacă faptele ar fi dovedite, acesta a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile privind emiterea ordinului de protecţie.
Asta pentru că nu există niciun pericol iminent pentru viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale petentului sau ale familiei acestuia. A apreciat, în plus, că părţile au la dispoziţie alte mijloace legale pentru soluţionarea conflictului dintre acestea. În concluzie, a solicitat respingerea ordinului de protecţie ca nefondat, numai că judecătorii nu au fost de acord și au instituit ordin de protecție la solicitarea directorului de la APIA, pe numele juristului Marius Răzvan Popescu.

Citește și Juristul APIA Argeş şi-a reclamat directorul pentru hărţuire

Citește și Juristul hărţuit de directorul APIA Argeş vorbeşte despre teroarea de la serviciu

Citește și Directorul APIA Argeş, trimis de comisia de hărţuire la comisia de disciplină

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete