Condamnările penale suferite de primari argeşeni au modificat componenţa conducerilor administrative ale unor localităţi. Numai că cei care administrează site-urile web ale instituţiilor de frunte din judeţ au rămas pe poziţii, adică ineficienţi. Astfel, accesând portalurile Prefecturii şi ale Consiliului Judeţean, un străin de Argeş cu ceva interese în Câmpulung, spre exemplu, va afla că primarul municipiului muscelean este Călin Andrei! La Budeasa, cine vrea să investească, nu-l va găsit pe Ion Ştefan, deşi site-urile oficiale îl indică pe acesta drept edil al comunei. Cazurile continuă cu Năftănăilă, de la Albeşti, şi Poşircă, de la Vultureşti… Ca să nu mai evidenţiem şi faptul că noul site al Consiliului Judeţean nu te îndrumă (încă) spre primării.
(C.I.B.)




0 Comentarii