Web Analytics

articol scris joi, 11 iulie 2019

„Prăpădul lui Dumnezeu” – provocat de oameni la Rucăr

„Hidrologii atrag atenţia, de mulţi ani, că tăierea pădurilor poate duce la apariţia scurgerilor de pe versanţi. Dimpotrivă, dacă pădurea e întreagă, apa rezultată din ploaie, în orice cantitate ar fi, se prelinge uşor printre arbori spre baza muntelui. Lipsa arborilor face ca fenomenul scurgerii să capete viteză ameţitoare. Unite în vale, zecile de pâraie umflate dau naştere unui şuvoi apărut aproape din senin. Pe lângă asta, apele antrenează bolovani şi resturi de pomi, transformate în adevărate ghiulele, în stare să distrugă orice dig de apărare”. Dacă acest text vă duce cu gândul la dezastrul petrecut săptămâna trecută în comuna Rucăr, nu greşiţi! Chiar aşa s-a întâmplat, apa a dus adevărate ghiulele către gospodăriile oamenilor din zona Valea Stăneşti. Dar… textul face referire la inundaţiile petrecute în anul 2014, atunci când a fost dezastru nu doar la Rucăr, ci în întreg judeţul, în întreaga ţară. Au trecut cinci ani şi, din acest punct de vedere, au trecut degeaba, fiindcă nimeni nu a învăţat nimic din întâmplările trecutului şi nimeni nu a luat măsuri pentru prevenirea răului.

O fetiță, salvată în ultimul moment

Concluziile asupra grozăviei de vineri, atunci când viitura a coborât în Rucăr de pe versanţi, distrugând totul în cale – „pluteau copacii şi maşinile ca lemnul pe apă”, după cum a declarat un localnic – vor fi cunoscute în scurt timp, mai ales că, după spusele primarului Ionel Dulamă, în această săptămână „specialiştii şi cei de la ISU Argeş vor face evaluarea pagubelor, urmând să se propună şi măsuri de prevenire a unor asemenea incidente”. Până atunci, luni, 8 iulie, s-a deplasat la faţa locului şi prefectul de Argeş, Emilian Dragnea, urmându-i lui ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care a vizitat zona afectată duminică, după slujba de la biserica din Rucărul de Jos. Primarul ne-a declarat că au fost afectate de torenţi cinci imobile, dar şi alte gospodării, însă fără case. Cei de la Rucăr, din administraţia locală şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, au întocmit o notă de constatare, un raport asupra celor întâmplate şi a consecinţelor, pentru a fi transmise celor de la ISU Argeş.
O fetiţă a fost luată de viitură şi salvată în ultimul moment, iar o femeie în vârstă de 50 de ani, din Ploieşti, s-a ales cu picioarele rupte în timp ce a fost lovită de ape. În total, zece persoane au fost evacuate în urma incidentului. „Femeia rănită este bine, a fost dusă imediat la Spitalul Câmpulung, apoi transferată la Ploieşti, la cererea ei. Cele două familii din Constanţa au fost găzduite de familiile Pestriţu şi Ungureanu, iar viceprimarul a oferit celor fără adăpost o casă complet utilată pentru a locui în ea”, ne-a declarat primarul Dulamă. Unul dintre constănţeni, Ciprian Apostol, investise două sute de mii de lei în casa de vacanţă construită în localitatea musceleană care atrage tot mai mulţi români din oraşele mari.
Sistemul Ro-Alert a fost activ în ziua de vineri, transmiţând avertizarea de inundaţii, însă puterea şi viteza şuvoaielor au făcut inutilă înştiinţarea. În zonă există un pârâu aproape secat, dar apele au provenit din ploaie, s-au blocat într-un canal de scurgere regularizat, apoi au răbufnit, volumul acestora fiind foarte mare, astfel încât a preluat şi a cărat buşteni, pietre şi tot ce a mai întâlnit în cale.
Până se va ajunge la o concluzie oficială, rămân în discuţie atât inconştienţa oamenilor privitoare la locuri şi case, cât şi ideea precizată la început şi legată de exploatările masive de material lemnos din pădurile Rucărului. Cert este faptul că în aceeaşi zi s-a produs o viitură şi pe Valea Hotarului, pârâul din cătunul de romi din Dragoslavele, dar este ştiut faptul că tăierile de lemn din acea zonă nu sunt de mare amploare, astfel încât defrişarea pădurilor să fie pusă drept cauză a favorizării producerii tăvălugului de apă.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. Etapa […] Citește!

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete