Au trecut treizeci de ani de la evenimentele din Decembrie 1989 şi încă nu se cunosc vinovaţii pentru morţii şi răniţii Revoluţiei. Sau ai evenimentelor încă apreciate de unii că ar fi fost lovitură de stat sau instigare, nu născute din revolta populară. Deşi neatinse de lupte şi agitaţie extremă, municipiul Câmpulung şi zona Muscel au eroi martiri ai Revoluţiei şi nu este vorba doar de fostul ministru al Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, originar din Lereşti. Trei musceleni au murit atunci, alţi patru au fost răniţi. Cei morţi, în afară de generalul erou, au fost Costel Constantinescu, Georgeta Gherasim Moloiu şi Iosif Mîrfu (acesta fiind împuşcat, din greşeală, chiar în Câmpulung). Cei patru răniţi sunt Gheorghe Mâzgaciu, Gheorghe Bizdideanu, Ion Robu şi Constantin Vintiloaia. Povestea acestuia din urmă o veţi afla din rândurile următoare, aşa cum a fost ea redată de Vintiloaia într-o declaraţie din 22 martie 1991. Menţionăm faptul că am căutat să menţinem, pe cât posibil, modul de redactare al autorului.

”Se trăgea asupra noastră din acoperișurile mai multor clădiri”

”Declaraţie
Subsemnatul Vintiloaia Constantin, om al muncii în cadrul Întreprinderii Miniere Câmpulung, Argeş, cu domiciliul în Câmpulung Muscel, declar pe propria răspundere în legătură cu rănirea mea următoarele:
Sosind pe data de 23.12.1989, în jurul orei 21.00, în Gara de Nord un număr de 170-180 de tineri din Câmpulung, ne-am împărţit în 2 grupe. O parte (şi cea mai mare) a plecat la TVR, iar cealaltă parte, formată din 17 persoane, din care făceam parte şi eu, a rămas în gară. În jurul orei 22.00 ne-a organizat un domn locotenent-colonel la filtre la intrările şi ieşirile din Gara de Nord, precum şi la controlul trenurilor care soseau în gară. Dimineaţă, la ora 06.00, cineva (un civil) l-a anunţat pe domnul colonel că la ora 09.30 cineva… urmează să atace cartierul Witing (unde erau Spitalul CFR şi creşa de copii). La ora 07.00 eram cu toţii, inclusiv cadre militare, în zona respectivă. La ora 08.00 au apărut mai multe tancuri care s-au amplasat, câte unul, la câte o intersecţie. Tancurile, precum şi personalul militar erau din Piteşti. N-aş putea spune cu certitudine la ce oră a început să se tragă. Se trăgea asupra noastră în special din luminatoarele (acoperişuri) mai multor clădiri, iar un soldat mai înaintea mea a fost rănit în picior.
În jurul orei 12.00, domnul locotenent care era cu soldaţii de la tancuri a plecat cu tancul din intersecţia unde eram şi cam la 150-200 de metri spre strada Witing s-au tras asupra lui 2 benzi de mitralieră, de la acoperişul unei clădiri unde se vedea foc la gura ţevii. S-a tras şi când tancul s-a întors şi i s-a rupt şenila din partea dreaptă. La un moment dat s-a tras în plin asupra celor care lucram (ajutam) la repunerea şenilei. La ora 13.15 a trebuit să meargă cineva să întoarcă nişte persoane care încercau să intre în cartierul respectiv, dar era foarte greu, deoarece se trăgea de pe un bloc cu 11 etaje şi nu avea nimeni curajul să meargă. La ora 13.30 nu se mai trăgea de pe bloc. Am luat un PM calibrul 7,62, cu pat rabatabil, şi am încercat să alerg în întâmpinarea persoanelor care încercau să vină la noi (probabil din curiozitate). Am alergat circa 100 de metri şi am simţit cum îmi cade ceva de la un zid pe lângă care alergam şi am auzit ţăcănitul (bubuitul) de armă. Am sărit de pe bordură în stradă şi atunci am simţit o arsură în pulpa piciorului drept şi imediat o durere cumplită la tibie (fluierul piciorului). Am încercat să mă întorc, dar în imediata fracţiune de secundă am simţit o arsură la genunchi. Am mai alergat 10 metri şi m-am prins de gratiile unui geam. M-a luat salvarea.
Am fost operat la Spitalul Militar Central. Am rămas în spital circa 3 ore, după care am fost dus cu salvarea la Gara de Nord.
La insistenţele mele, nu am fost internat (era soţia gravidă în 9 luni) şi am plecat la Câmpulung, unde m-a aşteptat o salvare pe peronul gării.
Tratamentul l-am făcut la Policlinica Câmpulung, cu doctorul Apostol Petru.
Am avut 45 de zile concediu medical şi 3 luni scutire de efort”.

Rănitul a devenit Luptător în Revoluţie

Constantin Vintiloaia avea 25 de ani la acea vreme. Potrivit actelor din Dosarul Revoluţiei întocmit de procurorul Dan Voinea (nr. 97/P/1990), referirile la câmpulungeanul rănit sunt următoarele: „Numitul Vintiloaia Constantin, domiciliat în Câmpulung Muscel (…), jud. Argeş, afirmă că a fost rănit prin împuşcare la data de 24.12.1989, în timp ce se afla în zona Gării de Nord. Conform raportului medico- legal nr. 380/A7/1991 al LML Argeş, a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 53 zile de îngrijiri medicale”. Vintiloaia deţine titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Rănit”.

O adevărată nebunie post-revoluţionară

Ca şi în alte locuri, şi la Câmpulung s-a pus problema recunoaşterii meritelor celor care au fost implicaţi în zonele fierbinţi în Revoluţia din 1989. Şi asta fiindcă, exceptând cazul lui Mîrfu, pe care îl voi detalia imediat post factum, în municipiul muscelean a fost o relativă linişte, tulburată doar de manifestări provocate de exuberanţa momentului. Dar această situaţie nu a împiedicat funcţionarea paralelă a mai multor asociaţii de revoluţionari musceleni. O perioadă, apoi s-a revenit la matcă, acum existând structura denumită ”Asociaţia 22 Decembrie 1989 Câmpulung”, condusă de Sergiu Cicu, după problemele cu justiţia pe care le-a avut Serafim Cotenescu, cel mai expus lider revoluţionar muscelean.
Iosif Mîrfu, cel împuşcat în zona de nord a Câmpulungului, a fost omis decenii de-a rândul în ritualurile comemorative. Ulterior, în urmă cu puţini ani, numele lui a fost inscripţionat pe crucea din Cimitirul Flămânda pe care se află numele celorlalţi eroi martiri ai Muscelului, la acel moment considerându-se gestul ca fiind unul menit să elimine riscul ca Asociaţia de la Câmpulung să piardă unele drepturi. Mai mult, fostul lider Serafim Cotenescu a cerut în instanţă recunoaşterea calităţii de erou martir a lui Mîrfu, doar că s-a considerat că el, Cotenescu adică, nu mai are calitatea de a face asemenea solicitări.
Pe de altă parte, din cauza nebuniei cu schimbarea şi preschimbarea certificatelor de revoluţionar, unii musceleni au ieşit din plata drepturilor, alţii au fost nemulţumiţi de amânări, iar un grup al acestora s-a tot judecat cu Casa de Pensii şi cu Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Cătălin Ion Butoiu