# „De ce nu s-a încercat mai mult pentru ea?” # „Domnul manager al SMCM i-a spus tatălui meu că îl va ține la curent cu ancheta în desfășurare și ne va comunica și nouă ce s-a întâmplat. Absolut niciun răspuns după patru săptămâni”

Noi amănunte despre moartea primului cadru medical din Argeș răpus de COVID-19, asistenta medicală Alina Vasi, de la secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Câmpulung. Alex Vasi, fiul regretatei asistente, a povestit toată experiența trăită, el însuși fiind diagnosticat cu COVID la scurt timp după mama sa. Într-o postare pe Facebook, acesta a descris evoluția pe zile a bolii care a curmat viața mamei sale, de la momentul primelor simptome și până în ziua în care a survenit decesul, dar a acuzat și autoritățile responsabile de lipsă de răspuns. Pe 3 august, Alina Vasi a fost internată la Secția Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. În seara zilei de 21 august a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde, pe 22 august, a murit. Decesul este cel cu numărul 188 în Argeș. „Femeie – 47 ani. Comorbidităţi: HTA, insuficiență tricuspidiană, obezitate”.

Fiul asistentei: „Pe 21 august m-a anunțat că a fost transferată la SJU Pitești, deși aproape toți din jurul ei au încercat un transfer la INBI «Matei Balș»”

„Scriu postarea asta dintr-un apartament gol, apartament căruia obișnuiam, până acum 5 săptămâni, să îi spun «ACASĂ». Odată cu trecerea prin experiența Covid-19, acest atribut s-a pierdut pentru totdeauna și nu vreau ca asta să se fi întâmplat degeaba. Voi încerca în rândurile următoare să expun această experiență într-un mod cât mai obiectiv și poate că voi ajuta la conștientizarea unui pericol cât se poate de serios și real.
Totul a început în ziua de duminică, 2 august. Mamei mele, Alina Vasi, i-a apărut o tuse ușoară, provocată de o jenă/mâncărime în gât. Nu ne-am panicat inițial, știind că pățea asta de la băuturi reci sau iritații provocate de dezinfectanți. Îngrijorarea a apărut odată cu subfebrilitatea din 3 august. M-am trezit în jur de ora 8 și am văzut-o cu termometrul în mână, speriată. Îi spun că ar fi bine să își facă un test pentru coronavirus, pe care l-a recoltat în dimineața aceea. În ziua respectivă aveam programată o excursie pe Cazanele Dunării cu un grup de 4 prieteni. Chiar dacă nu aveam absolut nimic, m-am retras, pentru orice eventualitate.
Aveam să aflu că bine am făcut! Rezultatul a ajuns la ora 16: POZITIV. Conștientă de gravitate și de faptul că a avut contact cu mai toată familia în acel weekend, mama izbucnește în plâns. Nu am văzut-o așa speriată niciodată. Știind că mai are ceva probleme de sănătate, consideră că cel mai bine este să se interneze. Ajunge pe secția Obstretică Ginecologie a Spitalului Municipal Câmpulung Muscel, unde urma să i se administreze tratamentul specific. Din câteva notițe lăsate într-un carnețel aflu că a făcut febră mai mare, tusea s-a accentuat, iar starea de oboseală era destul de intensă.
Fiind cel mai apropiat contact, urma să stau în izolare 14 zile. Mă așteptam să fi luat și eu, stând mai tot timpul pe lângă ea, dar, în cel mai rău caz, prevedeam o formă cât de cât ușoară.
5 august: îmi apare o tuse seacă ce s-a înrăutățit pe parcursul zilei. În acea dimineață am avut o temperatură de 37.2, crescând treptat la 37.5 la prânz și 37.8 după-amiază. Mama insistă să merg și eu la spital. Aflându-mă în izolare, procedura era să chem ambulanța. Apelez 112 și mi se spune că va veni un echipaj. Aștept o oră, două, trei… Între timp febra urcă la 38 şi încep să mă simt rău: îmi ardeau ochii, mă durea capul și aș fi zăcut. La insistențele mamei, mai sun odată la 112, după 4 ore și jumătate. Mi se spune că au fost multe apeluri înaintea mea şi că trebuie să aștept. Întreb dacă mă pot prezenta cu mașina personală la urgențe, unde mama vorbise deja să fiu primit. Păreau încântați de soluția asta! Mi-au spus că oricum mă duceau la SJU Pitești. Ajung la primiri urgențe la SMCM. Mi se face ECG, mi se iau: glicemia, tensiunea arterială și temperatura (38.2). De asemenea, mi se ia testul pentru Covid-19. În acea seară am fost dus într-o cameră, singur. Mi se fac perfuzii pentru scăderea febrei. Au funcționat pe moment. Nu m-am simțit așa rău ca în noaptea aceea din cauza niciunei gripe, oricât de severă ar fi fost. Ardeam tot, mă dureau capul și ochii grav și mă simțeam foarte obosit. Starea asta a continuat și a doua zi”.

„Pozitiv, pe 6 august”

Alex Vasi povestește în continuare cum a recționat când a fost depistat pozitiv: ”Pe 6 august, la prânz aveam febră de aproape 40, scăzută prin perfuzii. Imediat a ajuns și rezultatul testului: POZITIV. Nicio surpriză aici! Mi s-a făcut și un tomograf al toracelui, ce a detetctat două mici leziuni specifice Covid-19 la nivelul ambilor plămâni.
Repede, repejor sunt anunțat că voi fi transferat la Spitalul de Pneumologie Câmpulung (zis și TBC). Mamei nu-i venea să creadă. Trebuia să rămân la SMCM, lângă ea, dar nu mai erau locuri. Ajung la TBC după o plimbare cu ambulanța. Sunt «cazat» într-un salon cu un domn de peste 60 de ani ce stătea pe aparat de oxigen. Avea o tuse groaznică și nu arăta prea bine. Temperatura mea scade spre 38, continuând să fie peste 37.5 și în ziua de 7 august. În salon mai este adus un domn de 65 de ani, mai puțin afectat. În următoarele 3 zile încep să mă simt mai bine. Mi se făcea tratament cu antibiotic, antiinflamator și vitamine pe venă, anticoagulant sub formă de injecție în abdomen și paracetamol+codeină sub formă de pastile. Speram să scap în maximum 10 zile. Speram ca testul din a 8-a zi să fie negativ și să fug acasă. În toată această perioadă am comunicat cu mama prin telefon. Starea ei părea staționară și posibilitatea de a scăpa amândoi rapid îmi dădea o oarecare doză de optimism.
Tot optimismul a dispărut când tusea a revenit în jurul datei de 10 august. Aceasta era diferită de cea inițială, fiind puțin dureroasă și însoțită de o ținere în piept. Când am început să obosesc doar mergând până la baie, am realizat că nu scap ușor și am avut o cădere psihică. Știam că voi sta mai mult în spital.
Starea mamei s-a agravat, de asemenea. În 12 august îmi spune că au dus-o la Terapie Intensivă, CT-ul la plămâni ieșind foarte prost. Frustrarea este înlocuită de frică. Îmi fulgeră prin minte pentru prima dată gândul că ar putea păți ceva rău. Îmi spun: «N-are cum!!». Între timp, domnul pe oxigen este transferat la SMCM din cauza stării grave, locul fiindu-i luat de un bărbat de 38 de ani cu simptome ușoare.
Îngrijorată, mama face tot posibilul să mă transfere înapoi la Municipal, pentru a fi aproape de ea și a fi ajutat de colegele ei. Am fost transferat pe 12 august, seara. Ziua următoare mi se recoltează din nou un test, dar starea mea îmi spunea că va fi tot pozitiv. Tusea și oboseala au continuat încă 2-3 zile, după care au dispărut complet. Am primit în continuare tratament specific, iar constantele mi-au fost verificate de 2 ori pe zi (saturație de oxigen, care nu a scăzut sub 96%, TA, puls și temperatură). În schimb, starea mamei se agravează. O vizitez pe 14 august la ATI. Abia vorbea și obosea foarte ușor. Sentimentul de frică s-a accentuat, iar gândul despre care vorbeam mai sus a revenit…”

„Ce mai vrea și ăsta, că l-am externat?!”

După care Alex revine cu o însemnare, chiar de ziua a de naștere: ”15 august: La mulți ani mie! Sărbătoresc cu micul dejun dat de spital: o felie de şuncă presată, unt pe pâine şi ceai. Primesc apeluri și mesaje cărora nu aș fi vrut să le răspund. Mama mă sună cu apel video. Era mai bine sau cel puțin așa am crezut. Mi-a făcut ziua mai bună. Realizez acum că și-a adunat toate puterile pentru acele 2 minute de apel…
15-19 august: starea mea este destul de bună. Pe 19 august mi se recoltează al 3-lea test. E tot pozitiv. Doctorul infecționist îmi spune că analizele arată o afecțiune a ficatului și prezența sindromului inflamator specific Covid-19. Au decis să rămân internat. Refuz asta și mă externez la cerere, cu o săptămână de izolare la domiciliu. În toată perioada de internare la SMCM, în salonul cu 4 paturi în care am stat erau aduși bolnavi nou-pozitivi, cu simptomatologie destul de urâtă. De aici și decizia mea, gândindu-mă că aș evita încărcătura virală nouă. Mă simțeam ca vindecat, dar mi-a fost frică de o agravare a stării din această cauză.
Nu mi s-a spus ce se întamplă după acea săptămână de izolare și dacă mai trebuie să fac vreun test. Nu mi s-a făcut nici CT. Imediat înainte de a pleca, îl sun pe domnul dr. infecționist. Răspunde doamna asistent și îl anunță. Aud pe fundal: «Ce mai vrea și ăsta, că l-am externat?!». Mi se spune că trebuie să mă descurc singur, că nu mai e problema lor să am eu test negativ.
Pe 20 august eram acasă. M-am monitorizat continuu. Pe 27 august am mai făcut un test, tot pozitiv. Pe 28 august am mers la spital pentru analize și CT. Plămânii au fost afectați în proporție de 10% și aveau un aspect ușor fibrotic, ce nu va dispărea.
Mi se spune că nu mai sunt contagios, așa că încetez a mă mai izola. De frică, stau departe de ai mei. M-am negativat abia pe 7 septembrie”.

„«Ce se întâmplă, mama?», am întrebat, neștiind că nu avea cine să îmi mai răspundă”

În continuare, Alex povestește cum s-a agravat starea mamei sale în Spitalul Județean Pitești: ”Cât despre mama… Starea ei s-a agravat continuu din 15 august. Se simțea din ce în ce mai rău, deși nu mi-a dat detalii, probabil ca să mă protejeze. Mi s-a spus din toate părțile (FALS) că starea e constantă și că medicii sunt optimiști și cred că se va face bine. Din 15 august am vorbit mai mult prin mesaje. Obosea dacă vorbea sau făcea orice. Pe 21 august m-a anunțat că a fost transferată la SJU Pitești, deși aproape toți din jurul ei au încercat un transfer la INBI «Matei Balș», în București. De la Pitești ni se comunică faptul că e stabilă (saturație de oxigen de 94% cu mască CPAP). Spre seară îmi spune că e groaznic acolo, pacienții internați în ATI fiind ignorați. Ea a fost, de asemenea, ignorată. Mai trimit 2 mesaje, pe care nu le-a văzut. Pe 22 august, la 10:24, o întreb: «Ce se întâmplă, mama?», neștiind că nu avea cine să îmi mai răspundă…”, a scris Alex Vasi, care este student la Universitatea din Vestul Angliei – Bristol.

„De ce nu a fost transferată la INBI «Matei Balş» în cele două ocazii ce au existat, ocazii condiţionate de existenţa unui pat ATI liber?”

După moartea Alinei Vasi, familia a amenajat un mic altar la poarta Spitalului Municipal Câmpulung pentru cea care și-a dedicat 26 de ani din viață sistemului medical, în special aducerii copiilor pe lume, dar care a fost răpusă de boală după 19 zile de la diagnostic.
„Odată cu moartea mamei, a apărut o serie de întrebări de răspunsul cărora suntem ținuți la distanță în ultima vreme. Oameni din spital se închid, soluționarea unor cereri întârzie, se exclud posibilități evidente, doar pentru simplu fapt că ar provoca unor oameni probleme destul de mari. Întrebările pe care ni le punem urmează.
De ce nu s-a încercat mai mult pentru ea? De ce nu a fost transferată la INBI «Matei Balș» în cele două ocazii ce au existat, ocazii condiționate de existența unui pat ATI liber? De ce un singur om s-a opus transferului, nerecunoscându-și neputința ori limitările? De ce valorează orgoliul unor persoane, reputația unei instituții sau chiar politicul și banii mai mult decât viața unui om?
Cum s-a administrat tratamentul și a fost acesta corect? Care a fost evoluția înregistrată? De ce i-a fost subestimată gravitatea stării și nu s-a observat cât de rău îi era, de fapt? Aflu că i s-au administrat sedative! Pentru ce? De ce nu a fost al doilea CT un semnal de alarmă? De ce la SJU Pitești nu i s-a făcut nimic pe 21 august? Trebuia să i se facă o evaluare acolo și să fie transferată la București. De ce nu a mers direct la București, dintr-o discuție cu doamna jurist a SJU Pitești aflând că nu era necesar ca mai întâi acest spital să își decline competența, ca abia apoi să plece mai departe?
Cum e posibil ca anumite persoane să susțină, cu o siguranță de 99%, că un asistent medical dintr-un spital suport Covid-19 nu s-a infectat din spital, când acesta este focar de infecție?! O colegă apropiată a mamei se îmbolnăvește în același timp. Ce coincidență! Soțul acestei colege, din propriile spuse, a stat cu ceva timp înainte acasă cu simptome. Abia la pierderea mirosului s-a gândit să facă un test pentru coronavirus, acesta fiind pozitiv din 27 iulie! Mama şi această colegă s-au tot schimbat la serviciu!! Nu spun eu că 99% asta e sursa îmbolnăvirii, că nu am siguranța altora, dar pare suspectă situația. (…)
Am solicitat copii după scrisoarea medicală și biletul de ieșire din spital, documente la care avem dreptul și care, chiar dacă sunt ale pacientului, nu au fost returnate cu lucrurile personale de la SJU Pitești. Absolut niciun răspuns! Domnul manager al SMCM i-a spus tatălui meu că îl va ține la curent cu ancheta în desfășurare și ne va comunica și nouă ce s-a întâmplat. Absolut niciun răspuns după 4 săptămâni!”, a mai comunicat Alex Vasi pe contul său de facebook.

Managerul Spitalului Municipal Câmpulung Muscel, Grigore Stănescu: „Nu dau date prin telefon”

Am luat legătura cu Alex Vasi pentru a afla de ce nu a fost transferată mama sa la București și cine a fost persoana care s-a opus transferului. „Medicul-șef ATI SM Câmpulung. Au discutat cu medicii de la București și au hotărât că nu se impune un transfer, pentru că starea nu ar fi fost destul de gravă. Chiar dacă s-a reușit, prin intervenția altor medici, găsirea unui loc, din diverse motive nu i-au dat drumul”, a răspuns tânărul îndoliat.
Acesta susține că a formulat două solicitări scrise către conducerea Spitalului Municipal Câmpulung pentru obținerea unor documente medicale, dar răspunsurile de la SMCM nu au venit nici până azi.
Am încercat să-l contactăm pe Grigore Stănescu, managerul Spitalului Municipal Câmpulung, în legătură cu moartea asistentei, însă ne-am lovit de refuzul clar al managerului de a comunica prin telefon, solicitându-ne să revenim peste 2 săptămâni cu un apel…. „Peste 2 săptămâni ne auzim, sunt în campanie, număr voturile. Nu dau date prin telefon”, a spus managerul Grigore Stănescu luni, 28 septembrie.
Am luat legătura și cu dr. Sorina Honțaru, directoarea DSP Argeș. Aceasta a spus că s-a făcut anchetă epidemiologică, la fel cum se procedează în toate cazurile, dar că sursa infectării nu poate fi stabilită atât timp cât este transmitere comunitară în județ.