Web Analytics
scris miercuri, 13.12.2017

Postelnicescu – atac frontal la Centrul Cultural Judeţean

3 postelnicescu mariusConsilierul județean liberal Marius Postelnicescu a criticat, la conferința de presă a partidului pe care îl reprezintă, activitatea Centrului Cultural Județean Argeș care a luat ființă în acest an, după desființarea Centrului de Creație și Promovare a Culturii Tradiționale.
„Nu există o coerență în managementul instituțiilor de cultură, astfel încât să existe un brand județean. Nu avem niște branduri cu care Argeșul să iasă în evidență pe plan național, cum sunt la Sibiu sau Craiova, ca să dau exemple mai aproape de noi. În urmă cu o lună de zile, la rectificare, s-au alocat aproximativ 400.000 lei, printre altele, pentru plata salariilor și drepturilor de autor de la Centrul Cultural Județean. Sunt 80 de colaboratori acolo și cam 30 de salariați, lucru care mi se pare destul de dubios”, a declarat Postelnicescu. Consilierul județean PNL atrage atenția că și investițiile în clădirile care aparțin Centrului Cultural sunt discutabile. „S-au alocat bani mulți pentru amenajarea sediului de la Cinema Lumina și pentru grădina de vară din Pitești,  să vedem dacă va respecta standardele pentru a se putea desfășura acolo spectacole. Am înțeles că sunt probleme”, a declarat Marius Postelnicescu.

Postelnicescu – atac frontal la Centrul Cultural Judeţean

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită