Ploile abundente ar putea inunda din nou Parcul Lunca Argeşului

de | 14.05.2014 13:41 | Actualitate

În conferinţa de presă săptămânală a Primăriei Piteşti, edilul Tudor Pendiuc a recunoscut că ploile torenţiale din următoarea perioadă ar putea inunda din nou Parcul Lunca Argeşului. Pendiuc a mai adăugat că speră ca din întâmplarea anterioară să fi învăţat toată lumea câte ceva, trimiţând evident săgeţi în direcţia Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea şi a directorului Dumitru Ciobanu. „Eu sper că din întâmplarea anterioară au învăţat mulţi câte ceva, fiindcă golirea bazinelor se face într-un anume mod, din aval către amonte. Ca să dai drumul la barajul de la Budeasa, trebuia să fi dat înainte drumul barajului de la Prundu şi mai înainte celui de la Goleşti. Eu cred că lucrurile vor fi altfel, dar dacă sunt căderi masive de ploaie cum se anunţă şi dumnealor nu pot să gestioneze altfel lucrurile, e posibil să se inunde”, a mai spus primarul Pendiuc.
Iustina HARCO-BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii