Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privier la săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, furt calificat, loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare și au reținut un minor de 15 ani.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 10 iulie a.c., minorul în cauză ar sustras bunuri alimentare dintr-un magazin, iar în împrejurarea în care gestionara magazinului l-a urmărit, minorul ar fi lovit-o pe femeie, în zona feței, pentru a-și asigura scăparea. Totodată, în perioada mai-august a.c., minorul ar fi sustras bunuri alimentare dintr-un alt magazin din Pitești, ar fi sustras o sumă de bani din portofelul unei angajate a unei săli de jocuri de noroc din Pitești, ar fi pătruns fără drept în incinta bucătăriei unui local de alimentație publică de unde și-ar fi însușit un telefon mobil și ar fi lovit o femeie, în timp ce se aflau în zona unei case de amanet, prin actele de violență săvârșite provocând tulburarea ordinii și liniștii publice, iar ulterior ar fi amenințat persoana în cauză în încercarea de a o determina să nu sesizeze organele de poliție.
Citește și Bărbat amendat cu 7.000 de lei după ce a tras cu un pistol cu bile într-un căţel aflat pe stradă
Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 28 septembrie a.c., minorul a fost condus la sediul poliției, iar după parcurgerea etapelor procesuale, minorul de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. De asemenea, ulterior reținerii, polițiștii au extins cercetările ca urmare a faptului că, în împrejurarea audierii uneia dintre persoane, a rezultat faptul că cel în cauză ar fi încercat, prin exercitarea de acte de violență, să sustragă o sumă de bani de la o femeie, în urma probatoriului fiind extinsă urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de tâlhărie.
În ziua de 29 septembrie a.c., minorul în cauză a fost prezentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
0 Comentarii