Web Analytics
scris miercuri, 02.08.2023

Pitești. Copiii învață să picteze icoane pe sticlă în Piața Primăriei

Primăria Pitești organizează, prin Centrul Cultural, ediția a III-a a Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”, în perioada 12-15 august.

Pitești. Copiii învață să picteze icoane pe sticlă în Piața Primăriei

Citește și: Pitești. Film inspirat din fapte reale, la Cinema „București”

La atelier se pot înscrie 20 de copii cu vârste între 8-16 ani, care vor învăța să picteze icoane pe sticlă, sub îndrumarea artiștilor plastici Stela Maria Lucici și Ruxandra Maria Ciobanu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești.

Potrivit unui comunicat de presă al municipalității, cursurile se vor desfășura în perioada 12-14 august, între orele 18:30 -20:00, într-un spațiu amenajat în Piața Primăriei.

Vernisajul expoziției realizate de elevi va avea loc marți, 15 august, la ora 18:00, în fața Primăriei.

Cei interesați se pot înscrie până la 10 august, fie la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com, sau la sediul Centrului Cultural Pitești – strada Craiovei nr. 2, Bl. G1, Sc. C (Casa Cărții), Pitești.

Regulamentul și fișa de înscriere pot fi descărcate de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești www.centrul-cultural-pitesti.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *