Web Analytics

Pitești: Amendați pentru că nu au respectat măsura carantinei la adresa declarată

de | 16.07.2021 15:16 | Actualitate

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 18 acţiuni punctuale (dintre care 16 organizate independent de către poliţişti, una organizată cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri).

În cadrul activităților au fost verificate 654 de persoane, precum și 71 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost verificate 99 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

 

Citește și Societăți comerciale din Mărăcineni și Stoenești amendate pentru nereguli silvice

 

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 13 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 de lei, după cum urmează:

-11 sancţiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

-două sancţiuni, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.

În ziua de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Pitești au depistat, pe raza municipiului Pitești, un bărbat de 36 de ani, din Rătești și o femeie de 33 de ani, din Pitești, care nu au respectat măsura carantinei la adresa declarată.

Ca urmare a celor constatate, cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii