Web Analytics

articol scris joi, 23 decembrie 2021

Piteşteanul William Văsîi a câştigat două cupe la Turneul Internaţional „Little Mo” din Florida

William Văsîi, puștiul minune din Argeș, în vârstă de 8 ani, care câștigă turnee de tenis în fața unor adversari cu doi sau trei ani mai mari decât el, a repurtat de curând, reprezentând România, primul succes internațional, în SUA. William a obținut, la categoria lui de vârstă, o cupă pentru locul 2 la dublu mixt și una pentru locul 1 la simplu.

Peste 600 de copii din întreaga lume au participat, la începutul lunii decembrie a.c., la a 15-a ediție internațională a turneului de mare anvergură „Little Mo” în Florida, lângă Miami. Turneul a avut loc în 4 mari centre de tenis din Palm Beach Gardens. Din România au fost prezenți doar 2 copii, William Văsîi și Jasmine Stroe, antrenați la „Enache International Tennis Academy”, de Cornel Enache, antrenorul cu care a făcut tenis, de la 4 la 19 ani, Jaqueline Cristian, în prezent nr. 71 în clasamentul mondial WTA.

Citește și William Cuceritorul… Un puşti minune din Piteşti bate la turnee de tenis adversari mai mari ca vârstă decât el

Așadar, numele României s-a auzit la deschiderea oficială a turneului, când jucătorii au defilat cu steagul țării lor, iar William l-a ținut în mână pe cel al țării noastre. ”Înainte de începerea turneului, William a avut ocazia să se antreneze cu Andrei Dăescu, jucator de tenis român, director în cel mai mare Club de tenis din Florida, „Ballenisles Country Club”, o locație din Palm Beach Gardens, cu 21 de terenuri de tenis, unde s-a antrenat mult timp Serena Williams. William a jucat în Florida zeci de meciuri, atât înaintea începerii turneului, dar și după. A ajuns în semifinală la dublu, la dublu mixt a jucat finala și a obținut locul 2, iar la simplu a obținut un loc 1 binemeritat, în consolări. Și-a făcut mulți prieteni, a socializat foarte mult”, ne-a povestit Mariana, mama lui William.

Citește și Omul de afaceri Gheorghe Văsâi a fost socru mic. Poze superbe cu Smaranda mireasă

Citește și Piteşteanul William Văsîi, din nou campion la tenis

Distribuie!

0 Comentarii

Program nou la ZOO Pitești

Odată cu scurtarea zilelor, Grădina Zoologică Pitești trece, începând din acest weekend, la programul de iarnă. Marți – duminică, programul […] Citește!

politia rutiera

Argeș. A părăsit locul accidentului după ce a lovit cu mașina o femeie

Marți, 20 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs în comuna Băbana, […] Citește!

Se întrerupe apa într-un cartier din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Craiovei, în ziua de miercuri 21 […] Citește!

Polițiștii din Argeș caută o minoră. Nu a mai ajuns la liceu

Polițiștii din Câmpulung caută o adolescentă de 17 ani, dispărută de luni dimineață, 19 octombrie. BOANTĂ ANDA MARIA a plecat […] Citește!

centrul cultural Mioveni

„Cenușăreasa”, la Centrul Cultural Mioveni. Spectacol realizat de elevii Școlii Gimnaziale „George Topîrceanu”

Marți, 20 octombrie 2026, pe scena sălii de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, elevii clasei a IV-a de la Școala […] Citește!

Mioveni. Festivalul Toamnei la Școala Postliceală Sanitară „Christiana”

Luni, 19 octombrie 2026, la Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Mioveni a avut loc cea de-a V-a ediție a Festivalului […] Citește!

Mioveni. Antepreșcolarii organizează Festivalul Toamnei

Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 15:30, Creșa „Universul Copiilor” din Mioveni organizează Festivalul Toamnei, un program artistic având […] Citește!

Se amână noul impozit pe case și terenuri. Anunțul ministrului Finanțelor

Românii nu vor plăti, de la 1 ianuarie 2027, impozite pe locuințe și terenuri calculate în funcție de valoarea de […] Citește!

Cleric român, arestat în Grecia în drum spre Muntele Athos. Era căutat pentru două infracțiuni rutiere și are de executat o pedeapsă cu închisoarea

Un român în vârstă de 44 de ani, îmbrăcat în haine clericale, a fost arestat de polițiștii greci în localitatea […] Citește!

Paris

Parisul, sub restricții de circulație după două zile de violențe și jafuri. Accesul interzis în zone importante din centrul capitalei

Autoritățile franceze au decis să impună restricții severe de circulație în mai multe zone din centrul Parisului, după un weekend […] Citește!

Răzvan Burleanu a câștigat procesul de la TAS și rămâne președintele FRF pentru al patrulea mandat consecutiv

Răzvan Burleanu a câștigat alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal din luna martie, obținând 258 de voturi, față de […] Citește!

Cristiano Bergodi nu s-a simțit bine după remiza cu FC Argeș. Anunțul făcut de secundul lui U Cluj

Cristiano Bergodi, antrenorul Universității Cluj, a lipsit de la flash-interviul de după remiza cu FC Argeș, scor 2-2, în etapa […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

PSD și capcana borcanului cu miere amară

Din ediția tipărită

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete