Web Analytics

Piteștean reținut de polițiști pentru vătămare corporală din culpă

de | 10.10.2023 15:14 | Actualitate, Home

În ziua de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului producerii accidentului rutier fără încuviințarea organelor de poliție și vătămare corporală din culpă, și au reținut un bărbat de 37 de ani, din Pitești.

Din cercetări, s-a stabilit că, la data de 1 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism, pe D.C. 212A, în localitatea Bascov, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus, din sens opus, de o femeie. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unui pasager din autoturismul condus de aceasta. După accident, bărbatul de 37 de ani a părăsit locul producerii accidentului fără a anunța polițiștii și fără încuviințarea acestora.

Citește și IPJ Argeș. Peste 2.000 de cazuri de violență în familie în primele opt luni ale anului

În urma activităților desfășurate de polițiști, bărbatul a fost identificat și audiat la data de 4 octombrie a.c. După administrarea probatoriului, la data de 9 octombrie a.c., acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *