Peste 8.000 de sărmăluţe de Suseni au fost servite la ziua comunei

de | 24.06.2015 21:03 | Actualitate

# Primarul Doru Radu a fost la înălţime şi la a XI-a ediţie!

Sâmbăta trecută a avut loc a XI-a ediție a zilei comunei Suseni, prilej cu care au fost sărbătoriți 510 ani de la prima atestare documentară a acestei localități. Deși ploaia și-a făcut simțită prezența, localnicii și nu numai au fost prezenți în număr foarte mare alături de autoritățile locale.
Nu au lipsit nici invitații din politica şi administraţia judeţeană printre care îi menționăm pe Cristian Soare, inspectorul-şef al ITM Argeş, Ionel Voica, secretarul Consiliului Judeţean Argeş, fostul inspector școlar general Florin Gardin, primarul Aurel Bălăşoiu de la Rociu, consilieri judeţeni, directori de instituţii deconcentrate și fii ai satului.

Petrecerea câmpenească a avut loc, ca de obicei, pe stadionul comunal, acolo unde primarul Doru Radu a acordat din partea Primăriei şi Consiliului Local Suseni opt diplome de excelenţă cuplurilor longevive, care în acest an au împlinit 50 de ani de căsătorie: Maria şi Gheorghe Mihăilescu, Ioana şi Gheorghe Stoean, Gherghina şi Marin Chiţu, Maria şi Gheorghe Nicolae, Maria şi Constantin Orjanu, Ioana şi Dumitru Tudorache, Floarea şi Gheorghe Dima, respectiv Dumitra şi Constantin Toma.

„Sâmbăta trecută am sărbătorit a XI-a ediție a zilei comunei Suseni, eveniment început în anul 2005, ne-a declarat Doru Radu, primarul comunei Suseni. Inițial ne-am legat de un moment istoric și anume de un monument al comunei datat la 20 iunie 1505, atunci când a fost întemeiat un sat. Așa se face că serbăm ziua comunei în sâmbăta din jurul datei de 20 iunie. Ca un element de noutate în ceea ce privește programul artistic vreau să menționez taraful Doina Bascovului, o formație care a reușit să se ridice la înălțimea evenimentului. Programul a continuat cu interpreți locali pe care am dorit să-i punem în valoare, cu un recital de excepție marca Cristina Turcu Preda și un recital susținut de Sandra N. Au fost servite peste 8.000 de sarmale de Suseni, cu care ne lăudăm că sunt făcute după o rețetă specială, iar la ora 10 am avut un eveniment deosebit și anume un joc de torțe inventat de copiii localității noastre. Bineînțeles că nu a lipsit nici focul de artificii care a încântat audiența. Trebuie precizat că am acordat și un număr de opt diplome de fidelitate cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie”.
Marius Ionel

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii