Web Analytics

Peste 30 ha de pădure au „decolat” de la Răteşti şi au „aterizat” în Trivale

de | 19.06.2013 21:33 | Actualitate

# Istoricul celui mai vestit caz de retrocedare ilegală săvârşită cu complicitatea autorităţilor silvice. Într-un număr anterior, vă informam că procesul pe care Prefectura l-a deschis pentru anularea titlului de proprietate al uneia din moştenitoarele Brătienilor, emis în urma unui transfer ilegal de pădure din Răteşti în Trivale, se află de patru ani pe fondul Judecătoriei Piteşti. Unde, după şaisprezece şedinţe de judecată, magistraţii nici nu au trecut măcar la judecarea cauzei. Asta datorită lipsei de la dosar a unei expertize tehnice care să descurce iţele destul de încurcate ale retrocedării cu cântec. Despre care aminteşte şi faimosul raport al Direcţiei de Inspecţii Silvice şi Cinegetice, urmare a unor ample verificări ale modului de retrocedare a terenurilor din Pădurea Trivale, realizate de şeful-serviciu Mircea Vasile. Ţinând cont că următorul termen în procesul Prefecturii cu reprezentanții proprietarei inițiale Ileana Brătianu (între timp decedată) este chiar pe 20 iunie, vă supunem atenţiei concluziile acestui raport referitoare la cazul de teleportare a unei mari suprafeţe de pădure din Răteşti în Trivale.

32,80 ha de pădure pierdute de piteşteni

Pe 31 august 2005, Ileana Brătianu, prin procuratorul său, un anume Costel N. Ungureanu, a revendicat terenurile forestiere ce aparţinuseră istoricului Gheorghe Brătianu, a cărui moştenitoare era. La data respectivă, procuratorul Costel Ungureanu a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Răteşti restituirea pe vechiul amplasament a unei suprafeţe totale de 170 ha de vegetaţie forestieră, 90 ha în punctul „Parapet” şi 80 ha în satul Tigveni, comuna Răteşti, pe malul drept al râului Argeş. Pe 7 martie 2006, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş a validat în Anexa nr. 37 întreaga suprafaţă de 170 ha de pădure solicitată, pe care ulterior a pus-o la dispoziţia comisiei locale. În continuare, procuratorul doamnei Brătianu a fost înştiinţat că era aşteptat pe data de 28 iunie 2006, la sediul primăriei Răteşti, pentru a fi pus în posesie. Punere în posesie care s-a realizat cu vreo două săptămâni mai devreme de data stabilită iniţial, adică pe 16 iunie. Pentru cele 80 ha de pădure din satul Tigveni, punerea în posesie s-a făcut cu respectarea legii, chiar pe vechiul amplasament situat pe malul drept al râului Argeş, în zona Zăvoi. Tot cu respectarea prevederilor legale, procuratorul a fost pus în posesie şi pe vechiul amplasament din punctul „Parapet”, însă numai cu suprafaţa de 57,20 ha de pădure. Deoarece restul de 32,80 ha de teren forestier din punctul „Parapet” au fost atribuite în mod legal altor persoane, Ocolul Sivic Topoloveni, la care era arondat respectivul amplasament, a oferit procuratorului Costel Ungureanu o altă suprafaţă cu vegetaţie forestieră, limitrofă cu fostul amplasament de pe malul Argeşului în posesia căruia proprietarul a intrat prin procesul verbal de punere în posesie datat 16 iunie 2006. Mai precis, a fost pus în posesie cu cele 57 ha chiar pe vechiul amplasament și i s-a oferit pentru celelalte 32,80 ha un amplasament în unităţile amenajistice limitrofe. Raportul Direcţiei de Inspecţii Silvice şi Cinegetice consemnează că, până în acel moment, în cazul retrocedării suprafeţelor forestiere deţinute de moştenitoarea Ileana Brătianu s-au respectat întocmai prevederile legale. Numai că, în octombrie 2006, în lipsa unui răspuns din partea proprietarei sau al procuratorului acesteia, care să evidenţieze acceptul sau refuzul de a primi terenul forestier oferit de OS Topoloveni, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş emite hotărârea nr. 103/05.10.2006. Prin care validează Anexa nr. 42 pentru suprafaţa de 32,80 ha amplasată în cadrul Ocolului Silvic Piteşti, unde urma să fie pusă în posesie Ileana Brătianu.

Pădurile de la Valea Mare şi de la Dobrogostea nu au fost pe placul Brătiencei

Raportul Direcţiei de Inspecţii Silvice şi Cinegetice mai evidenţiază următoarele: „Comisia Judeţeană Argeş nu ar fi trebuit să valideze anexa nr. 42, deoarece suprafaţa solicitată de moştenitoare fusese deja validată de această comisie prin Hotărârea nr. 10 din 04.04.2006, pe Anexa nr. 37 şi putea fi pus în posesie în totalitate pe amplasamentul oferit de OS Topoloveni, amplasament situat în competenţa teritorială a Comisiei Locale Răteşti. Invocăm acest aspect deoarece «Persoanele fizice şi juridice înscrise în anexele nr. 37, cărora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate care nu pot fi puse în posesie pe amplasamente situate în competenţa teritorială a comisiei locale, se vor înscrie de către comisia judeţeană în anexa nr. 42» (art. 69, alin (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. 890/2005 cu modificările şi completările ulterioare)”. Cu alte cuvinte, pădure era destulă de retrocedat pe raza comunei Răteşti, dar Comisia Judeţeană Argeş a considerat că e mai potrivit să ofere descendentei Brătienilor un teren forestier arondat la Ocolul Silvic Piteşti, evident cotat la o valoare imobiliară cu mult, muult mai mare. După această neaşteptată hotărâre a CJFF Argeş a urmat o lungă corespondenţă între OS Piteşti, procurator şi proprietar şi Comisia Locală Răteşti, pentru stabilirea suprafeţei forestiere unde Ileana Brătianu urma să fie pusă în posesie. Corespondenţa privind amplasamentul celor aproape 33 de ha de pădure ce urmau a fi retrocedate descendentei Brătienilor a fost semnată de şeful OS Piteşti, Sorin Ştefănescu şi de preşedintele CLFF Răteşti, primarul Matei Gheorghe. În perioada 11-13 decembrie 2006, procuratorul Costel Ungureanu a refuzat, pe rând, două din ofertele OS Piteşti: un amplasament în UP VI Valea Mare şi altul în UP III Dobrogostea. Câteva zile mai târziu, pe 19 decembrie, OS Piteşti transmitea doamnei Brătianu o a treia ofertă: 32,80 ha de teren forestier în Pădurea Trivale. O ofertă foarte tentantă, pe care proprietara Ileana Brătianu şi procuratorul ei au acceptat-o imediat. Punerea în posesie s-a concretizat prin procesul verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2007, după care a urmat emiterea Titlului de Proprietate nr. 88/12.02.2007 pe numele moştenitoarei Ileana Brătianu. Referitor la acest transfer de pădure de la Răteşti în Trivale, Raportul Direcţiei de Inspecţii Silvice şi Cinegetice concluzionează ferm: „Prin modul cum s-a procedat la punerea în posesie cu suprafaţa de 32,80 ha în amplasamentul din U.P. II Trivale, nu au fost respectate prevederile legale în vigoare”.
Iustina HARCO-BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii