Cel puţin 12.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în aproximativ 10 state europene în timpul valului de căldură excepţională din iunie, potrivit datelor la nivel naţional compilate şi transmise joi de AFP. Acest bilanţ provizoriu riscă să se agraveze pe măsură ce sunt publicate noi date statistice.
Între 22 şi 28 iunie, perioada de vârf a valului de caniculă care a afectat mai multe ţări, aproximativ 10.000 de decese suplimentare au fost deja înregistrate de institutele naţionale din şapte state (Germania, Franţa, Belgia, Spania, Ţările de Jos, Elveţia şi Luxemburg).
Citește și: Polițiști din Argeș, recompensați de MAI pentru intervenții care au salvat vieți
La aceste cifre se adaugă 2.200 de decese asociate caniculei în Anglia şi Ţara Galilor, conform estimărilor publicate de serviciul britanic de meteorologie Met Office pentru perioada mai extinsă cuprinsă între 18 şi 28 iunie.
Acest bilanţ este parţial, datele provizorii ale platformei europene de monitorizare a supramortalităţii EuroMOMO (European Mortality Monitoring) indicând, de asemenea, o creştere semnificativă în ultima săptămână a lunii iunie, cu 14.260 de decese suplimentare comparativ cu media sezonieră. Acest model statistic se bazează pe datele oficiale furnizate de 24 de ţări, reprezentând aproape 400 de milioane de locuitori.
"Vara nu s-a încheiat", a avertizat joi directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa, Hans Henri Kluge. "Avem instrumentele necesare pentru a preveni aceste decese", a adăugat el.
În prezent, "prea multe guverne consideră în continuare canicula mai degrabă un fenomen meteorologic decât o urgenţă sanitară", a adăugat Kluge, citat într-un comunicat.


























0 Comentarii