Web Analytics
scris joi, 11.12.2014

Percheziţii la membrii unei grupări specializate în cămătărie la Piteşti: s-au confiscat peste 355.970 de lei, 108.950 de euro şi 29.940 de dolari americani

Importante sume de bani, tehnică de calcul şi contracte prin care se mascau infracţiunile de camătă au fost descoperite şi ridicate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.G.P.R., în urma celor 61 de percheziţii domiciliare efectuate marţi, 9 decembrie a.c.. Pe numele a şase bănuiţi au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost identificaţi şi ridicaţi peste 355.970 de lei, 108.950 de euro, 29.940 de dolari americani, 1910 lire sterline, 25.900 de franci elveţieni, 5200 de coroane suedeze, 800 de dolari canadieni şi 9000 de yeni japonezi, bani susceptibili a proveni din activităţi infracţionale. De asemenea, au fost descoperite şi ridicate mai multe contracte de vânzare-cumpărare privind bunuri imobile, prin care se masca infracţiunea de camătă, înscrisuri în care erau consemnate debitele terţelor persoane, precum şi tehnică de calcul şi medii de stocare. Pe numele a şase bănuiţi au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „şantaj” şi „camătă”.

Percheziţii la membrii unei grupări specializate în cămătărie la Piteşti: s-au confiscat peste 355.970 de lei, 108.950 de euro şi 29.940 de dolari americani

Reamintim că, la data de 9 decembrie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti au efectuat 61 de percheziţii la sedii ale unor societăţi şi la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în şantaj, cămătărie, spălare de bani şi evaziune fiscală. La activităţi au participat luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R., precum şi poliţişti din cadrul B.C.C.O. Piteşti şi Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Argeş.
Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...