Web Analytics

articol scris joi, 30 mai 2024

Pentru un bust Dumitru M. Ion

Regretatul poet și traducător Dumitru M. Ion (a publicat peste 150 de cărți) a pus orașul său, Curtea de Argeș, pe harta poeziei mondiale, prin organizarea a 24 de ediții a Festivalului „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, ajuns al treilea din lume ca importanță și rezonanță, ultima ediție organizată fiind în 2021.

A murit în mizerie și boală acest om, câțiva prieteni mai vizitându-l și ajutându-l cu mâncare. Așa știm să ne respectăm valorile, mama ei de netrebnicie românească!
Recent, tovarășul Gheorghe Ungureanu, președintele Partidului Comuniștilor Nepeceriști din România, a luat inițiativa realizării unui bust la Curtea de Argeș în memoria lui Dumitru M. Ion. Meritat bust. A inițiat o listă de subscripție publică în acest sens, nu un tabel de semnături. Suma minimă ce poate fi donată e de 1000 de lei.
Știți câte persoane au donat într-o lună? Două! Gheorghe Ungureanu, cap de listă, și gazetarul și omul de cultură Cristian Constantin Sabău…
Publicăm aceste rânduri spre știința poeților piteșteni care au participat la festival și au avut șansa de a cunoaște mari scriitori români și străini, plus că au fost publicați…
P.S. În fotografie, poetul Dumitru M. Ion alături de tânărul prieten preot George Mitrache.

Citește și „O carte scrisă cu lacrimi peste un ocean de sânge”

Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (78)

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Motorină fără acciză pentru fermieri, direct de la pompă. Guvernul pregătește o posibilă schimbare din 2027

Fermierii români ar putea beneficia, începând din 2027, de un nou mecanism de sprijin care să le permită cumpărarea motorinei […] Citește!

Sibiu: Șase persoane arestate preventiv într-un dosar cu peste 170 de infracțiuni. Permise și acte obținute prin mită, în atenția procurorilor

O anchetă de amploare privind presupuse fapte de corupție în instituțiile care se ocupă de eliberarea permiselor de conducere, a […] Citește!

Un cadru militar, suspectat că a obținut aproape un milion de lei prin START-UP NATION. Percheziții în trei județe

O anchetă privind presupusa obținere ilegală a unor finanțări prin programul START-UP NATION a dus la efectuarea a 14 percheziții […] Citește!

stopviolenta

Lecții despre bullying și siguranță rutieră pentru 159 de copii din Valea Iașului

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au desfășurat, în ziua de 4 noiembrie, patru activități informativ-preventive […] Citește!

Daria Silișteanu a câștigat aurul la 50 m spate și a stabilit un nou record național

Daria Silișteanu a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar cu o nouă medalie de aur și […] Citește!

Foştii jucători, despre declinul lui FC Argeş. Viorel Moiceanu: „Se impune schimbarea antrenorului!”

Au fost vremuri când toate echipele se temeau de duelurile cu FC Argeş (chiar şi anul trecut s-a întâmplat acest […] Citește!

Doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, sancționați de CSM în dosarul lui Daniel Chițoiu

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sancționarea a doi magistrați de la Curtea de Apel […] Citește!

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong, după o revenire spectaculoasă

Sorana Cîrstea s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hong Kong, după ce a învins-o […] Citește!

UE a activat mecanismul de securitate aeriană după amenințări cu bombă la cel puțin 12 zboruri europene

Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informații privind securitatea aviației, după ce cel puțin 12 zboruri și aeroporturi […] Citește!

Alertă DNSC: Escrocii folosesc numele Netflix pentru a fura datele bancare ale abonaților

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă online care vizează utilizatorii Netflix din România. […] Citește!

VIDEO. 16 percheziții și 10 persoane audiate. Anchetă de evaziune fiscală pornită din Argeș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat, joi, 5 noiembrie, 16 percheziții domiciliare în cadrul operațiunii JUPITER, […] Citește!

Controale în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a încercat să obțină o programare la neurologie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dispus verificări în spitalele publice, după ce a constatat personal dificultățile pe care le întâmpină […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete