În anul 2011, Muzeul Județean Argeș a publicat albumul bilingv “Piteștiul de altădată. O istorie ilustrată. Pitești in old times. An illustrated history”. Un album în premieră, mult așteptat, realizat de Spiridon Cristocea, Elena Rotaru și Romeo Maschio. Cum era de așteptat, albumul, care nu a avut un tiraj deosebit, s-a epuizat rapid, în prezent fiind nevoie de publicarea unuia nou, care să prezinte imagini cu locuri și oameni din vechiul Pitești. Din fericire, în Pitești trăiesc câțiva colecționari care posedă multe asemenea imagini, majoritatea inedite, altele decât cele apărute în albumul Muzeului Județean.

Cele mai multe le deține anticarul și colecționarul Cătălin Tudor, care își dorește foarte mult să le publice într-un volum, de asemenea bilingv, însoțite de mici povești. Suntem convinși că onor Consiliul Local Pitești va prinde în bugetul de anul viitor suma necesară tipăririi acestuia într-un tiraj îndestulător, albumul urmând a fi folosit nu doar ca obiect de protocol, ci și vândut în librării, interesul fiind unui deosebit.
“Jurnal de Argeș” susține acest proiect cultural, care va contribui la cunoașterea trecutului orașului Pitești.

Între vechi și nou

Odată cu construirea Consiliului Popular Argeș (Casa Albă), a Magazinului „Fortuna” și a Casei de Cultură a Sindicatelor, la începutul anilor 70, zona centrală a mai continuat, câțiva ani, să fie un amestec de vechi și nou.
Cartea poștală din 1973 (foto reprezentativă, realizată de Al. Florescu și apărută la Editura Meridiane) prezintă în fundal celebrul magazin „Universal”. Casa Cărții avea să apară la finalul anilor 80, fiind inaugurată la 2 mai 1989 de către Nicu Ceaușescu, deși nu era finalizată în întregime (activul de partid local a făcut eforturi deosebite ca Nicu Ceaușescu să se mulțumească doar cu vizitarea parterului și să nu urce la etajul al II-lea sau prin corpul aflat sub blocul G1, că lipsea liftul!).
Cartea poștală din 1972 ne arată clădirile vechi ce străjuiau Piața Episcopiei (denumită Lenin pe atunci, iar din 1990 încoace – Piața Vasile Milea). Lipsește masivul bloc Mobilux, bloc în care au primit repartiție mulți activiști de partid. A fost doar o chestiune de timp ca vechile clădiri ale Piteștiului să fie rase de pe suprafața pământului. Altfel, am fi avut și noi un „centru istoric”…

Citește și Exclusiv! S-au descoperit ruinele fostului Schit Buliga în curtea Muzeului Judeţean

Centrul orașului la 1905

La 1905, centrul Piteștiului începea să prindă contur prin construcția de case impunătoare și edificii de stat. Casele aveau la parter magazine cu tot felul de produse, iar la etaj erau camerele proprietarilor. Era o practică preluată de la Viena și din alte orașe. Firește, comerțul se făcea îndeosebi în centrul orașului. Nu toate magazinele arătau super, depindea cât de rentabilă era afacerea.
Nu vom mai spune nicio poveste, imaginea de pe strada Șerban Vodă vorbește de la sine… Abia la 1905 în Pitești se luau primele măsuri concrete (contracte) pentru introducerea apei curente, apă adusă de la Mărăcineni…

Cu trăsura pe Strada Mare

Ce vedem în imaginea din centrul Piteștiului de la 1914 este o trăsură de lux, specifică orașelor, folosită de oamenii înstăriți și care se numește landou. Aceste trăsuri aveau ca specific o vizibilitate maximă a ocupanților, pentru ca toată lumea de pe stradă să îi vadă cum treceau spre diferite destinații, majoritatea de plăcere (se mergea, pur și simplu, „la plimbare”).
Landourile erau folosite în Pitești în perioada în care vremea era bună. Au apărut pe vremea lui Cuza, au dispărut târziu, în jur de anul 1960. Distanțele erau scurte, orașul nu era deloc mare, de la domiciliu până la Primărie, Gară, Tribunalul care tocmai se finaliza în 1914, Grădina Publică sau până în Pădurea Trivale, de exemplu.

Vreme de câteva decenii, landourile s-au aflat la mare cinste, până la apariția primelor autoturisme, iar cei avuți au sărit din trăsuri direct la volan. Dar suntem în anul 1914, Primul Război Mondial urma să apară în curând pentru oamenii simpli, trimiși pe front, iar pentru cei înstăriți doar în cărțile de istorie și prin ziare, dar acesta e alt subiect. Așa că, deocamdată, unii piteșteni se plimbau liniștiți în trăsuri pe Strada Mare (Șerban Vodă).

Citește și De la „Metronom”, la turnătorii lui Cornel Chiriac

Târgul de oale

Încă aștept ca un tânăr istoric piteștean, la mulți ani de când există o Facultate de Istorie la Pitești, să scrie/publice o istorie a orașului sub ocupația germană din timpul Primului Război Mondial. După ce, la 9 noiembrie 1916, avioane germane au bombardat Piteștiul, lăsând în urmă șase răniți și pagube materiale, peste trei zile, primarul Alexandru Fostiropol a decis ocuparea, fără lupte, a orașului, evitându-se pierderea de vieți, mai ales că armata germană, după ce trecuse Carpații după luptele de la Rucăr, chiar era de neoprit.
La 16 noiembrie 1916, Piteștiul e ocupat de armata germană, armată care, peste două zile, devastează Primăria și arde o bună parte din arhivă. Aflat sub ocupație, este numit primar al Piteștiului, până la 11 noiembrie 1918, Franz M. Lehrer, comerciant și proprietar de etnie germană din Pitești, care deținea și Sala „Lehrer” de pe strada Crinului (viitoarea fabrică de butoaie), pe atunci sală de spectacole.

Un singur fapt pozitiv sub ocupație: din rațiuni de aprovizionare a frontului, în 1917, la Pitești este dată în folosință o fabrică de marmeladă.
Din acea perioadă datează câteva cărți poștale cu Piteștiul editate de către germani, cum este și cea pe care o prezentăm acum, din 1917, apărută la Editura Karl Voegels din Berlin. Imaginea prezintă Târgul de oale de la Pitești și arată care era nivelul de urbanitate din acea perioadă. Dar trebuie să ne asumăm istoria, așa cum a fost ea. Putem face comparații și cu ce e azi, după 100 de ani…

Biroul unui piteștean la 1926

„De acasă, colțul meu de lucru. A fost odată!” Așa scrie, pe verso, pe o carte poștală datată 28.10.1926, la Pitești. Plus inițialele fotografului.
Ar trebui să am talentul lui G. Călinescu, cel din „Enigma Otiliei”, pentru a descrie acest interior. Din păcate, nu știm a cui a fost casa, cine a făcut, pe verso, însemnarea nostalgică. Sigur cineva din lumea bună a orașului, ajuns pe alte meleaguri (poate la studii, la București sau Paris).
O masă de studiu, de scris, câteva cărți, ceva care pare a fi un prespapier și o călimară din bronz, trei ceasuri în perete… Tapiseria ne introduce în lumea Egiptului antic, fiind, probabil, cumpărată chiar de la Cairo, în urma vreunei călătorii. Imaginea din tabloul din perete nu e prea clară, probabil era a unui strămoș al celui care își amintea de Pitești.
Poate vreunul dintre cititori recunoaște acest interior și identificăm proprietarul și casa (dacă nu a fost demolată de zeci de ani). La 1926, după cum aflăm din „Anuarul Socec”, orașul Pitești avea 19.000 de locuitori, fiind „oraş comercial, cu negustori de cereale, 71 de cârciumi, 22 de birturi, opt berării, opt depozite en-gross de băuturi, şase cafenele, opt hoteluri, o făbricuţă de bere…, trei ingineri, patru medici umani, doi medici veterinari, 55 de avocaţi”.

Citește și Activitatea de recrutare a elevilor de către fosta Securitate, pe masa Parchetului Militar

O defilare de 23 august în 1972

Ziua Națională a României a fost, între 1866-1947, ziua de 10 mai, ziua aducerii la București a prințului Carol I. După forțarea abdicării regelui Mihai, în 1948, comuniștii au impus ca zi națională data de 23 august, în amintirea loviturii de stat din 23 august 1944, când regele Mihai, ajutat și de comuniști, a stopat războiul antisovietic și a declarat război Germaniei hitleriste. Astfel, până în 1989, 23 august a fost Ziua Națională.
După evenimentele din decembrie 1989, s-a discutat îndelung stabilirea Zilei Naționale. Unii au propus data de 22 decembrie. Oficialitățile au impus data de 1 Decembrie, în cinstea realizării Marii Uniri de la 1918.
Vă prezentăm o defilare, din 1972, din centrul Piteștiului, de Ziua Națională de atunci. Participarea era numeroasă, partidul se mobiliza, existau activiști de partid peste tot – în școli, întreprinderi, instituții. Se organiza o mare paradă, pe Centru, după care, vară fiind, se fugea în Ștrand, la mici și bere…
Marile demonstrații de Ziua Națională de 23 august aveau loc pe Stadionul „23 August” din Capitală, în fața lui Nicolae Ceaușescu. Zeci de mii de elevi și tineri scriau din corpurile lor numele Partidului Comunist sau al lui Ceaușescu. Conform indicațiilor activiștilor de partid.