# Un film despre spargerea barajului Vidraru a pus capăt carierei lui Dinu Cocea # Pe când  filma în Argeş cu Florin Piersic, marele regizor a aflat de la un inginer de hidrocentrale că barajul ar fi fost construit pe un munte de calcar care se topeşte după o sută de ani. Dinu Cocea nu este doar unul dintre cei mai mari regizori şi scenarişti români, ci şi cineastul cu cea mai mare medie de spectatori pe film rulat, 3.985.000. Denumit „Patriarhul filmului românesc”, pentru ratingul filmelor sale şi audienţa la public, Dinu Cocea a făcut din Florin Piersic sex-simbolul cinematografie româneşti în seria „Haiducii” şi l-a consacrat pe Adrian Pintea, oferindu-i rolul principal în filmele „Iancu Jianu, haiducul” şi „Iancu Jianul, zapciul”. Autor a 15 filme, printre care se numără „Haiducii” (1965) „Săptămâna Nebunilor” (1970) „Haiducii lui Şaptecai” (1971),  „Zestrea Domniţei Ralu” (1972), „Stejar, extremă urgenţă” (1973) sau „Ecaterina Teodoroiu” (1979), prestigioasa carieră a lui Dinu Cocea se întrerupe brusc în 1980 la ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Puţini sunt cei care ştiu şi motivul, un film despre barajul Vidraru, intitulat sugestiv „Pe Apa Sâmbetei”. Cum pelicula urma să prezinte povestea celui mai mare baraj construit pe Argeş, dar foarte prost realizat din punct de vedere tehnic, din cauza fundaţiei de calcar, cenzura comunistă nu a vrut ca pelicula să apară. Antipatia lui Ceauşescu faţă de tupeul lui Dinu Cocea, care a îndrăznit să critice una dintre cele mai mari realizări ale „Epocii de Aur”, a mers până acolo încât numele regizorului a fost scos şi de pe genericul filmelor sale care rulau cu mare succes în cinematografe sau la TVR. Monitorizat nonstop de Securitate, după acest episod cu barajul Vidraru, Dinu Cocea a făcut în 1981 cerere să emigreze în Franţa, dar Ceauşescu a refuzat să-i dea paşaportul. Sechestrat în propria ţară, vreme de cinci ani, regizorul reuşeşte în cele din urmă să plece la Paris, asta după ce, în 1986, preşedintele Francois Mitterand i-a acordat lui Dinu Cocea cetăţenie franceză, iar Ceauşescu nu s-a mai putut opune. În interviul pe care l-am realizat cu marele regizor, acum în vârstă de 81 de ani, maestrul Dinu Cocea îşi aminteşte cu destulă amărăciune cum cariera lui s-a dus „Pe Apa Sâmbetei”, după scenariul scris despre barajului Vidraru.
# Maestre, cum a fost cu acel episod de tristă amintire din cariera dumneavoastră? Practic, cum v-a venit ideea să faceţi un film despre barajul Vidraru şi să puneţi într-o lumină proastă una din „mândriile” epocii lui Nicolae Ceauşescu?
– În afara filmelor artistice, eu, ca de altfel şi ceilalţi regizori români din acea perioadă, mai realizam şi documentare. Unul din aceste filme documentare am vrut să-l fac despre barajul Vidraru. Prin 79, filmam cu Piersic, la dumneavoastră în Argeş, iar un inginer care lucra la hidrocentrala de acolo mi-a zis: „Domnule, mare chestie cu hidrocentrala asta de la Vidraru, numai că nimeni nu s-a gândit că ea este construită pe calcar, iar după 100 de ani calcarul se topeşte.
# În ce a constat scenariu?
– Am prins ideea şi, iniţial, am vrut să fac un film în care barajul se spărgea şi, de aici, o întreagă dramă. Am realizat şi eu că, prin o asemenea abordare, aş putea crea o isterie generală, aşa că am scris un scenariu satiric, iar filmul l-am botezat „Pe Apa Sâmbetei”. Când cei de la cenzura comunistă au văzut despre ce este vorba în film, au spus că aşa ceva nu are cum să apară pe ecrane şi mi-au interzis pelicula. Culmea, la scurt timp după asta, toţi regizorii români am fost invitaţi la o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu în care ni s-a spus că cenzura din cinematografie a fost desfiinţată. Eu, care ştiam ce păţisem cu puţin timp înainte, mă ridic şi-i spun tovarăşului. „Nu vă supăraţi, dar nu s-a desfiinţat nimic. Mie, de curând, nu mi s-a aprobat un film despre barajul Vidraru, în care prezentam incompetenţa unor tovarăşi ingineri de a construi o hidrocentrală pe un munte de calcar”. După un scurt moment de tăcere, Ceauşescu a făcut ochii mari, a cerut o pauză, după care a şi plecat, iar şedinţa nu s-a mai ţinut.
# Mai exact, cine de la cenzură v-a înştiinţat şi la ce mod că filmul despre barajul Vidraru nu se va mai turna şi munca dvs. se va duce „Pe Apa Sâmbetei”, ca să parafrazez chiar titlului peliculei?
– Păi, primul care a respins scenariul a fost adjunctul Suzanei Gâdea, ministra Culturii din acea perioadă: „Tovarăşe Dinu, scenariul acesta este anti-statal. Ce vrei să faci dumneata e să-ţi baţi joc de marile realizări din ţara noastră”, mi-a spus respectivul funcţionar de la Cultură.

„Am fost iradiat când am părăsit ţara”

# Ce s-a întâmplat după acel incident, în care l-aţi contrazis pe Ceauşescu, pornind de la episodul cu barajul Vidraru?
– Chiar în acea zi am fost chemat de către directorul „Casei de film”, Dumitru Fernoagă, care, de cum m-a văzut, a şi început să ţipe la mine: „Ce-ai făcut, mă, nenorocitule? Cum ai putut tu să-i spui astfel de lucruri în faţă tovarăşului Nicolae Ceauşescu? A telefonat Suzana Gâdea şi mi-a transmis că, de azi, nu mai ai voie să intri nici măcar pe poarta studioului”. Aşa am fost dat afară din cinematografie. Acest moment m-a făcut să iau decizia de a părăsi ţara. Cum mă aflam într-o relaţie bună cu ministrul de externe al vremii, Ştefan Andrei, a cărui soţie era actriţă, acesta mi-a aranjat o întâlnire şi cu Elena Ceauşescu, care mi-a spus direct: „Eşti nebun? Cum să pleci tu din ţară, când numele tău este peste tot, pe toate gardurile? Poţi să pleci din ţară, dar  numai cu picioarele înainte”. După această discuţie am aflat că tovarăşa este preşedinta unui institut ce se ocupa cu ştiinţa viitorului sau ceva de genul acesta, iar scrisorile pe care le primea acolo le citea personal, din curiozitate. Îi scriu şi eu o scrisoare tovarăşei şi, în două vorbe, îi spun: „Cucoană, nu-ţi permit să-ţi bagi labele în viaţa mea personală”. Sub cuvânt de onoare că aşa i-am scris: „labele”. A trecut ceva timp şi, într-o zi, mă sună Suzana Gâdea spunându-mi că are o veste mare pentru mine: „Tovarăşe Cocea, am o mare veste pentru dumneata. Tovarăşa Elena Ceauşescu a văzut filmul dumitale „Ecaterina Teodoroiu” şi, aşa de mult i-a plăcut, că a plâns tot timpul. Din acest motiv, tovarăşa vrea ca dumneata să faci un film şi despre tinereţea tovarăşului”. Am spus că nu pot să fac un astfel de film. La puţin timp după acest refuz, am fost chemat şi mi s-a dat paşaportul să plec din ţară, singura rugăminte fiind doar aceea să nu critic România. Înainte, însă, să-mi dea paşaportul, m-au pus să aştept într-o cameră plină cu operele lui Ceauşescu, unde toate geamurile erau mate. În fine, am plecat cu trenul spre Paris şi, după ce am trecut de Budapesta, am paralizat. Ajuns la Paris, am fost luat de o ambulanţă din Gara de Est şi dus direct la spital. Acolo mi-au găsit în sânge o cantitate mică de stronţiu radioactiv. De fapt, am aflat asta mai târziu, în acea cameră, unde am fost pus să aştept să mi se aducă paşaportul, erau aparate de iradiere şi am fost iradiat cu bună ştiinţă. Nici astăzi nu m-am vindecat. Şi Amza Pelea a murit tot fiindcă a fost iradiat, numai că la el procesul de iradiere a fost mai îndelungat.
# Ce aţi făcut în Franţa? Aţi continuat să faceţi film?
– Mi s-a cerut să fac un film despre Ceauşescu, iar ideea mea a fost una legată de Dracula. Conform scenariului, tot unul satiric, contele se afla la Paris, unde descoperă că multe persoane de aici au SIDA. De frică, Dracula se întoarce în România, numai că începe să nu-i mai placă sângele fecioarelor noastre fiindcă nu era destul de consistent din cauza celebrului program de alimentaţie ştiinţifică conceput de Elena Ceauşescu. Între timp, tovarăşul Ceauşescu află că descendentul lui Vlad Ţepeş, din care avea şi el ambiţia să se tragă, se află în ţară, aşa că îl bagă pe Dracula în Partidul Comunist. Numai că Dracula pune ochii pe ţaţa Leana, îi suge sângele şi o face vampiriţă. Ea, la rândul ei, îi suge sângele lui tovarăşu’, iar din acel moment el ascultă numai de ordinele ei…”. Cam aceasta era, în mare, scenariul pentru care am primit pe loc un cec de 3.000 de dolari. Ce s-a făcut cu această poveste, habar nu am. Nu m-ar mira ca cei care mi-au cumpărat drepturile pentru scenariu să fi fost tot de la Securitate. Dracu ştie’…
(Ionuţ STANCIU)