Web Analytics
scris joi, 16.03.2023

Pe motiv de risc seismic, Lasconi vrea să închidă o grădiniţă şi să blocheze un pod

Primăria Câmpulung nu a reacționat la solicitarea Prefecturii de a transmite o situație a imobilelor expuse riscului seismic, însă Elena Lasconi a ieșit în spațiul public cu o informare tematică acuzatoare. Ea a vorbit despre ”ilegalități de-a dreptul criminale” atunci când a expus trei cazuri ale unor construcții din municipiu care pot avea probleme în cazul producerii unui cutremur puternic.

Pe motiv de risc seismic, Lasconi vrea să închidă o grădiniţă şi să blocheze un pod

Primărița susține că i s-au prezentat niște rapoarte de expertiză tehnică despre care nu avea cunoștință. Iar acestea conțin date despre starea nesatisfăcătoare în care se află clădirea unde funcționează o grădiniță, o alta locuită și cu spațiu comercial la parter, plus un pod. O stare care expune la riscuri persoanele ce activează sau folosesc aceste construcții. În asemenea condiții, Lasconi a avansat propunerea închiderii acestora.

Ping-pong cu județul pentru grădiniță și pod

Deși pe mult lăudatul site al Primăriei Câmpulung nu se regăsește o dispoziție de convocare a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, ci doar una de aprobare a Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, o hotărâre de suspendare a activității grădiniței a ajuns în această săptămână la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Iar cel care îl prezidează, adică prefectul, a anunțat că nu e treaba Urgențelor de la județ ce trebuie să se facă în acest caz. E nevoie de implicarea autorității locale și de cea a Inspectoratului Școlar.

Citește și Prefectul Radu Perianu, despre lista clădirilor cu risc seismic: „Câmpulungul a trimis ceva ambiguu”

În privința podului, problema e și mai complicată. În cauză se află podul din Tabaci, cunoscut și sub denumirile de Podul Țigăniei și Podul lui Carol. Edificat la finalul secolului XIX, dar înălțat peste calea ferată în urmă cu șapte decenii, podul se află în stare de degradare, deși este deschis circulației rutiere și pietonale. Într-un memoriu tehnic întocmit în urmă cu cinci ani se specifică faptul că tablierele (suprastructura care susţine şi calea de rulare rutieră) sunt cele mai afectate de degradare, există eroziuni ale pilelor (picioarelor podului) din cauza apelor râului şi că s-a constatat o mare deficienţă tehnică constând în lipsa unor antretoaze puternice între grinzile de beton în câmpul deschiderilor tablierelor.

Atunci s-a propus înlocuirea celor cinci tabliere şi consolidarea elevaţiilor. Practic, picioarele podului rămâneau aceleaşi, doar partea superioară trebuia să fie înlocuită. Nu s-a ajuns la așa ceva, deși Primăria condusă de Liviu Țâroiu a organizat inclusiv licitație pentru desemnarea constructorului. Cauza a fost prezentată peste ani de Elena Lasconi și este una surprinzătoare. Adică podul nu este al Câmpulungului, ci al Consiliului Județean, deci municipalitatea nu poate interveni. Despre cum s-au cheltuit, totuși, bani din bugetul local pentru documentația necesară organizării licitației doar Curtea de Conturi poate da explicații.
”Referitor la aceste situații grave, cu multe ilegalități, voi sesiza DNA și Parchetul, pentru a efectua cercetări”, a conchis Lasconi. Și a promis că la Câmpulung se va continua expertizarea tuturor clădirilor publice, în vederea consolidării celor cu probleme.
Cătălin I. Butoiu

Citește și Lasconi vorbește despre riscul seismic anchetat de DNA

Citește și Primăriţa Lasconi, dezlănţuită la adresa prefectului: „Urmează plângere penală pentru acest nenorocit de Perianu”

Citește și Interviu. Corina Scarlat, cea mai critică voce la adresa Elenei Lasconi, edilul Câmpulungului: „La un primar trebuie să apreciem normalitatea, nu excepţionalismul sau vedetismul”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită