Patru filme românești au ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiile Academiei Europene de Film din 2027, confirmând recunoașterea de care se bucură cinematografia românească pe plan internațional. Printre producțiile selectate se numără „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, și „Eu contez”, semnat de Alina Șerban.
Cele patru pelicule concurează alături de alte 41 de producții europene pentru un loc pe lista finală a nominalizărilor, care va fi anunțată pe 14 noiembrie. Toate filmele românești selectate au obținut deja premii sau distincții importante în cadrul unor festivaluri europene.
„Fjord”, drama regizată de Cristian Mungiu, prezintă povestea unui cuplu româno-norvegian ai cărui copii sunt preluați de serviciile sociale. Pelicula a câștigat trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes și reprezintă propunerea României pentru Premiile Oscar. Filmul a atras atenția și publicului american. Premiera de la New York a adunat peste 2.000 de persoane, iar spectatorii au apreciat povestea și modul în care regizorul îi provoacă să reflecteze asupra lumii, fără să le ofere răspunsuri directe.
Un alt titlu inclus pe lista scurtă este „Eu contez”, scris și regizat de Alina Șerban. Producția a fost recompensată cu premiul publicului la Cannes și urmărește povestea Rebecăi, o tânără romă care se pregătește să plece din centrul de plasament în care a crescut. Regizoarea a dedicat filmul tinerilor care se confruntă cu lipsa condițiilor de bază și care încearcă să își continue studiile în ciuda dificultăților. Alina Șerban a vorbit și despre propria experiență, amintind de perioada în care visa să aibă acces la apă caldă și să termine liceul. Lista scurtă include și „Nu e locul tău aici”, în regia lui Florj Șerban, film care a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno.
Cel de-al patrulea titlu românesc este „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Filmul a fost realizat în mare parte în Franța și a avut, de asemenea, premiera la Festivalul de la Cannes.
Gala Premiilor Academiei Europene de Film va avea loc pe 16 ianuarie 2027, la Atena. Atunci vor fi desemnați câștigătorii uneia dintre cele mai importante distincții ale cinematografiei europene.




























0 Comentarii