Patronul Max de la Zahana a găsit soluţia să meargă cu maşina fără permis

de | 18.11.2010 16:19 | Actualitate

# Acesta are permisul de conducere suspendat. Patronul unuia dintre cele mai vestite localuri din Piteşti, Restaurantul Zahana, a găsit o metodă cât se poate de sigură să conducă maşina fără permis, ba mai mult, să treacă voios chiar pe sub nasul agenţilor poliţiei rutiere, fără ca aceştia să-i poată face ceva. Marius Gheorghe, pe care toată lumea îl cunoaşte ca Max, patronul de la Zahana, a păţit necazul nu demult în trafic şi s-a ales cu permisul suspendat. Iritat de ce-a păţit, dar şi faptul că nevoile zilnice îl fac să aibă nevoie de maşină ca de aer, l-au făcut pe Max să caute, iar în final să găsescă soluţia salvatoare, astfel ca să aibă şi permisul suspendat, dar să conducă şi maşina. Şi chiar în perfectă siguranţă faţă de chitanţierele cu amenzi ale poliţiştilor, ba chiar şi faţă de alte necazuri, cu efecte penale. Consultându-şi prietenii, studiind legea şi navigând cu iscusinţă pe Internet, patronul de la Zahana a aflat că pentru mijloacele de transport cu motoare sub 50 centimetri cubi şi care nu ating o viteză mai mare de 50 km/h, legea nu prevede obligaţia unui permis de conducere. Întrucât toate acestea intră la categoria mopede, pentru care nu trebuie carnet. Şi poate nu ştiaţi, dar pe piaţa din România există o ofertă destul de largă de „mopede”, mici într-adevăr, dar care oferă suficient confort pentru transportul urban. Maşini cu preţuri foarte atractive, dar şi adevărate „limuzine de lux”, care costă, funcţie de dotări, chiar şi 10.000 de euro, pe piaţă se găsesc oportunităţi berechet. Francezii de la Microcar, de pildă, au lansat pe piaţă două modele de „maşini fără permis”, care pot avea dotări de invidiat: geamuri electrice, scaune din piele, ABS, frâne cu discuri ventilate pe toate roţile, airbag pentru şofer etc. Dar există şi alte modele pe piaţă, mai puţin sofisticate şi cu preţuri foarte accesibile. Pe un astfel de model a pus ochii şi Max, iar comanda făcută i-a fost onorată deja la ora când citiţi aceste rânduri. Micromaşina sa, care este asemănătoare ca dimensiuni cu un Smart, îi va da posibilitatea să conducă prin oraş chiar dacă are permisul suspendat, să facă şi niţică aprovizionare pentru restaurant, pentru că este ceva loc disponibil în maşină, ba să mai salute şi din mers poliţiştii care i-au suspendat permisul.

Poliţia confirmă că Max nu încalcă nicio lege

Faptul că asemenea maşini, sub 50 centimetri cubi şi cu viteză maximă de sub 50 km/h, se pot conduce şi fără permis ne-a fost confirmat chiar de reprezentanţi ai poliţiei rutiere. Care au adăugat însă că există în analiză un proiect de modificare a legii, prin care să se stabilească obligativitatea permisului de conducere şi pentru astfel de maşini care, atât de mici fiind, iată că se strecoară pe sub lege.
(M. BĂDESCU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii