Web Analytics
scris miercuri, 15.04.2026

Pastila de frumos. Tot gândind la „Simfonie”

Cu multe prilejuri, presa, conform unor cutume, îmi atribuia informația că „Atunci când am conceput-o nu mă gândeam că o să treacă peste ani”! Un total neadevăr în cazul de față, de vreme ce faptele dovedesc realitatea pe care o trăim, deja 1/2 secol real! (Vezi „Secera și Ciocanul” din 12 mai 1972). La chiar prima ediție, în Simpozionul Tehnico-Științific, am propus edificarea unei „Case”, pentru viețuirea peste decenii, în ambientul unei Expoziții Naționale Horticole Permanente.

Pentru aceasta au început imediat lucrările pe 20 ha în Valea Teiului, abandonată după 3 ani de indiferența responsabililor de la Spațiile Verzi din epocă și decizia fostului prim secretar al PCR, Ion Sârbu. Fără locație potrivită, fără o construcție, pavilion adecvat expunerii de flori – „Simfonia Lalelelor” s-a mărginit la spații improvizate pornind de la holul Casei de Cultură a Sindicatelor, apoi în nepotrivita Casă a Cărții și iată că, după 1/2 secol de peregrinări, și-a găsit cea mai potrivită locație, în care o vom descoperi poimâine, în Lunca Argeșului, grație aplecării edilului Cristian Gentea către o manifestare de înaltă cultură, care este, să nu ne fie teamă de a o califica, fenomenul Simfonia Lalelelor.

Ceea ce urmează, proximitatea ideală față de oraș, alăturarea unei ape care poate fi exploatată, plus autostrada apropiată (dorim doar să beneficiem de turism peste nivelul sutelor de mii), toate acestea impun, cu necesitate, reproiectarea actualului Zăvoi în adevărat Parc, cu vegetație pe măsură, (plopii și-au trăit viața, de înlocuit treptat, paralel cu înființarea din pepinierele proprii, înființate de Gheorghe Pacea, a unor specii cu mare valoare ornamentală). În incinta respectivului parc, de nivel a fi vizitat de turiști străini, în locul cortului actual să troneze un Complex cultural, cu pavilioane expoziționale, alături de platforme și săli pentru concerte, inclusiv un festival gen Untold, de nivel național, avut în vedere cu ani în urmă. Simt că este nevoie să tot repet, am făcut-o 49 de ani: esența, sâmburele „Simfoniei Lalelelor”, este Expoziția de flori, aranjamentele florale, plante de apartament și dendrologie cu cea mai înaltă valoare ornamentală. Standurile realizate de profesioniști ai domeniului de arhitectură peisagistică, chiar de creatori ai unor varietăți expuse.

Pot cita câteva cazuri din primele ediții: Elena Bâtlan, de la Punctul floral din Eforie Nord, creatoare a 5 soiuri de lalele; Ștefan Wagner, de la Stațiunea Cluj, creatorul trandafirului Foc de Tabără, care, zeci de ani, ne-a încântat cu banda mediană a Căii București, Viorica Chamarache, prof. Facultatea de Horticultură București. Una este „taraba” comercială care a înlocuit standurile edițiilor „Simfoniei” începând cu ani în urmă, și alta, standurile adevărate opere de artă, fiecare realizat după o anume idee, temă, după toate regulile genului. Intrând într-o asemenea expoziție, similar unei catedrale, să-ți determine gânduri precum cele ale unei eleve de 16 ani consemnate în Cartea de impresii a primei ediții a S.L.: „Am descoperit astăzi, pentru prima dată în viața mea, o lume mirifică de flori, de culori, de plante ornamentale, cu mare măiestrie prezentate. Plec de la această expoziție mai bogată, liniștită, cu gânduri înalte și curate”. Sau aserțiunea d-lui Gabriel Grigore, în 2002, în contextul unor negocieri pentru externalizarea organizării S.L.: „Nu ne furați și Simfonia Lalelelor! Școlar fiind, mergând cu clasa să vizităm S.L., Doamne ce feerie, ce încântare, a rămas definitiv agățată de un colț al biografiei mele”. Acesta a fost scopul, obiectivul, menirea pentru care am creat „Simfonia”. Sunt de acord cu unele „dezvoltări” colaterale, dar cu măsură, pentru că au deja tendința să înnăbușe esența. Ar fi o mare pierdere.
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Am fost contactat. Am omis în ediția trecută să dau numele relicvei culturale care a publicat fabulațiile unui frustrat, legate de nașterea S.L. Se cheamă Jean Dumitrașcu.

Citește și Pastila de frumos. O nouă „Simfonie” în Lunca Argeşului. De ce nu o Expoziţie Naţională Permanentă?

Citește și Pastila de frumos. Dezrădăcinare identitară

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită