Web Analytics

articol scris miercuri, 08 aprilie 2026

Pastila de frumos. O nouă „Simfonie” în Lunca Argeşului. De ce nu o Expoziţie Naţională Permanentă?

Renunțasem. Câteva motive mă determină să revin: în primul rând, dragostea și grija față de una din creațiile vieții mele, „Simfonia Lalelelor”. Poate o voi mai apăra de a deveni altceva decât genul pentru care a luat ființă: prilej de meditație, de înălțare a gândurilor, de admirație a creațiilor Dumnezeiești – florile; în al doilea rând pentru considerația pe care i-o port distinsului manager al „Jurnalului de Argeș”, în persoana d-lui Cristian Vasile, care reușește să mențină în viață o activitate cu care presa se poate mândri; nu în ultimul rând, pentru respectul față de piteșteni, de argeșeni, cititori ai acestor pagini. Și pentru mobilul situației în care sunt pus, aproape de a fi considerat impostor în creația „Simfoniei”, voi face o trecere în istorie.

Întrebarea din titlu, „de ce?”: când a fost pusă pe rol E.N.H.P , în 1978, odată cu prima ediție a S.L, la spațiile verzi din Pitești funcționa ca ing. șef Gh. Pacea, creatorul spațiilor verzi din Pitești și din alte localități, inclusiv la Cairo, Egipt. Cum l-am cunoscut pe ing. Gh. Pacea. După 20 de ani de cercetător la Stațiunea Voinești și după un stagiu de 9 luni la Versailles - Franța, am fost numit director al Stațiunii. Dornic să fac și eu ceva, văzusem atâtea prin lume, m-am gândit la amenajarea unui părculeț în jurul clădirii. Nu m-am încumetat, cu noțiunile pe care le aveam „din văzute”. Am aflat că la Pitești ar exista o persoană care să-mi proiecteze și, eventual, să mă sprijine cu material săditor. Venind la Pitești, 1970, l-am descoperit pe ing. Gh. Pacea, se afla în execuția Expo-parc. Funcționa ca ing. șef din 1966. De ce avea ca director un tehnician, pe un anume Popa Alexandru? Se practica frecvent în economia comunistă - conducători politici. Și din alte cauze, pe care le voi prezenta cu altă ocazie.

Anii 1970-1971, dl Pacea a fost un frecvent al Voineștiului. Și astăzi mai există aliniamentul din Thuia și petele de Jenuperus pe care le-a adus de la Pitești. Am avut ocazia să-i prezint miile de diapozitive cu imagini din marile parcuri din Apus, inclusiv peluzele cu covoare de lalele ale Versailles-ului, pe care le-am prins în toată spendoarea lor, eu începându-mi stagiul la 1 martie 1969. Revenind la 1978. Proiectul Expoziției floricole a „Simfoniei” pe care o aveam în viziune, similar celor văzute în lume, nu își găsea locul în nicio construcție din Pitești (din nefericire, nici în prezent, în afară de locația ideală asigurată de dl. Primar Cristian Gentea în Lunca Argeșului, pavilionul specializat fiind în așteptare). Am acceptat un compromis, holul Casei de Cultură a Sindicatelor. La Simpozionul primei ediții, am prezentat, însă, nevoia de construcție a unei Case adevărate pentru „Simfonie” și conceptul de a o realiza. Primarul din epocă, Valeriu Nicolescu, cu „dospeală” de adevărat muscelean, a identificat la Valea Teiului, ieșirea spre Craiova, 20 ha teren, pe care, pe baza unei machete-proiect a arhitectului Ernst, au și început lucrările de amenajare a unei Expoziții Naționale Horticole Permanente, cu 4-5 ha pentru fiecare sector - pomi, vie, legume, flori, cu pavilioane specializate.

Au început lucrările. Am în față „Secera și Ciocanul” din 30 martie 1980, care consemnează prezența în șantier a subsemnatului și a d-lui Pacea. Din 1979, dl Pacea a fost transferat la Trustul Pomiculturii de la Mărăcineni. Politrucul șef de la spațiile verzi, tehnicianul Alexandru Popa și Mircea Pungoci, devenit ing. șef în locul d-lui Pacea, n-au mai călcat pe la Valea Teiului. Mai mult, noul prim secretar al PCR; Ion Sârbu, a fost orientat să dezavueze acțiunea, sistând lucrările unui obiectiv ce urma să devină un Parc cultural, tehnico-științific și de agrement, cu pavilioane pretabile pentru Expozițiile „Simfoniei”. Influența nefastă s-a manifestat și în evoluția S.L. Încet, încet, „în pași”, M. Pungoci, insinuându-se pe lângă primărie ca a toate știutor, despre S.L, reușind să elimine dintre organizatori Institutul de la Mărăcineni (creierul S.L.), să abandoneze Simpozionul, standurile realizate de comercianți (nu de cercetători-creatori), populism ieftin și multă politizare. Am prezentat, foarte succint, meritele unor personaje (gropari, pe fond) pe care o relicvă culturală, asigurându-i-se din noblețe (ca să nu spun din milă) o mână de ajutor, înțelege că poate să denigreze nu o persoană, ci istoria unei instituții, care este „Simfonia Lalelelor”. Uitându-l, stânjenitor, definitiv, pe cel care a plantat lalelele în centrul Piteștiului, Gheorghe Pacea. Oare, redacția?!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Acceptăm o agricultură în îngustime a unor minţi?

Citește și Pastila de frumos. Pomicultura – cu oaste dezarmată

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete