Primii pași în viața profesională, după terminarea facultății (1957), i-am petrecut în satul Bilcești, într-o zonă de dealuri înalte a Muscelului. Multe evenimente ale vieții m-au purtat ulterior prin aceste locuri. Fără, însă, a fi cunoscut interesanta istorie a domeniului, a construcției (conacului) în care am locuit, în afară de faptul că a aparținut familiei Alimănișteanu, donat, pentru activitatea de cercetare științifică, Academiei Române. Recent, într-un cotidian central, a apărut, în seria „Românce de geniu”, articolul „Sarmiza Bilcescu”, cu multe date din istoria locului și a familiei Bilcescu, devenită prin căsătorie Alimănișteanu. Considerându-le de deosebit interes, m-am decis să le redau, poate și pentru un sentiment de mândrie a muscelenilor și din respect pentru trecut. Este prezentată copilăria domnișoarei Sarmiza (de la Sarmizegetusa), născută în aprilie 1867, în conacul de la Bilcești, având vizite reciproce cu familia Brătianu, la Florica (Ion, Vintilă, Dinu). Dumitru Bilcescu, tatăl Sarmizei, un mic burghez progresist al Muscelului, amic și colaborator (vizitându-se reciproc) cu Ion Ghica, C.A. Rosetti, Goleștii, Brătienii, unul dintre întemeietorii Băncii Naționale a României, chiar director al acesteia. A sprijinit revoluția de la 1848, între altele, în grădinile conacului de la Bilcești, timp de 8 ani, teascurile ascunse tipărind manifeste, strigăte pentru redeșteptare și dezrobire, broșuri anonime.
Domnișoara Bilcescu susține bacalaureatul la Colegiul „Sf. Sava” din București, fiind a treia româncă ce reușește, după fiicele lui Brătianu. Primii pași în lumea universitară îi face către Paris. Aici se confruntă cu prejudecățile vremurilor privind statutul femeilor în societate. Francezii încă nu-și puteau imagina (1885) că o femeie poate fi avocat! Întâmpinând greutăți pentru a fi admisă, de la însuși decanul facultății de la Sorbona, Sarmiza face următoarea intervenție: „Sosesc dintr-o țară îndepărtată unde nu se contestă femeilor dreptul de a-și face educație. Cum este posibil, domnule, ca într-o țară în care și pe porțile închisorilor e scris «Liberte’, Egalite’, Fraternite’», dumneavoastră să împiedicați o femeie de a se instrui”.
Citește și Pastila de frumos. „Pompe funebre” pe Valea Bratiei
În cele din urmă este înscrisă căpătând aprobare ca la toate cursurile să fie însoțită de mama sa, Maria Bilcescu. După chiar primul an de studii, aceeași oponenți o declară „Neobosită demnă de toată lauda și cu un comportament ireproșabil”. Studenții trebuiau să poarte robe la examinări, iar unul dintre profesori a susținut că roba nu se poate purta peste rochie: „Robe sur robe ne vaut”. Dar, cu toată răceala profesorilor, după examen, în care Sarmiza intră în detalii, analizează excepțiuni de mare finețe ale Dreptului, comisia nu mai încetează cu elogiile. Prima femeie cu doctorat în avocatură din lume. Primește, după revenirea în țară, o scrisoare cu următorul conținut: „Succesele dumitale în facultatea noastră au onorat Franța și școala de drept din Paris și au reîmprospătat vechea afecțiune ce ne leagă de România, iar acum când ne-ai părăsit, ne pari mai mult eroina unei legende”.
Reîntoarsă în țară a fost obiectul admirațiunii și curiozității generale. S-a înscris în baroul de Ilfov - fără dreptul de a pleda?! - ca avocat de consultanță. Ea pregătea dosarele și alți avocați pledau cazul! Se dedică în schimb vieții sociale, determinând-o pe prietena sa, Regina Maria, să facă următoarea apreciere: „A fost una dintre cele mai distinse și mai destoinice dintre femeile române, muncind din cel mai curat patriotism cu adâncă pricepere pe acele eterne ale iubirii de oameni, ale binelui obștesc și progresului social”. S-a stins din viață în 1935, fiind înmormântată pe pământul moșiei părintești, din Bilcești, într-o capelă la marginea unei păduri liniștite de brazi. Drumurile vieții m-au condus să petrec în această capelă (fără a-i cunoaște atunci istoria) un eveniment major al existenței mele, căsătoria religioasă. De la Voinești-Dâmbovița unde locuiam și sărbătoream căsătoria, a trebuit, într-o escapadă de câteva ore, într-o mașină cu nașii și un preot, să o fac departe de ochii vigilenți ai ideologiei autorităților vremurilor de până în ‚89! Pământul familiei Alimănișteanu, în suprafață de 58,35 ha, după o perioadă înfloritoare, cu rezultate în cercetarea pomicolă, se află în prezent în „conservare”, respectiv înmărăcinare! Păcat de o adevărată perlă de sat românesc și cu asemenea istorie - uitat în anonimat.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Lalele, lalele, înfloriţi!
Citește și Pastila de frumos. Lalele, lalele, înfloriţi! (II)
0 Comentarii