Se apropie, este mai puțin de o lună până la cea de a 47-a ediție a Simfoniei Lalelelor. Ca unul care am urmărit-o pas cu pas, în cele peste patru decenii, îmi revine obligația, aș spune, de a încerca un bilanț: un taler (în prezenta ediție), cu realizările, cu cele pozitive, luminoase, aduse comunității piteștene-argeșene; celălalt taler (ediția viitoare), cu neîmplinirile, cu anumite umbre și mai ales cu condiționările ce stau în puterile celor ce, vremelnic, o administrează an de an. Vă propun să încercăm o comparație între trăirile care se animă așteptând manifestările oferite de cele 3 zile (19-21 aprilie) ale Simfoniei, și, într-o sinteză, starea sufletească a unui piteștean consemnată, cu 15 ani în urmă, într-o publicație argeșeană în articolul intitulat „Lalele, lalele, înfloriți!”, pe care mi-am permis să-l plagiez, reproducând o radiografie a nașterii și înfiripării Simfoniei pe meleagurile noastre, după primele ediții, puse în pagină de penița regretatului maestru Marin Ioniță.

„…tot îmi mai sună în timpanele sufletului și ale minții melodia acelui bărbat statuar… Îl ascultam cu sentimente amestecate, de parcă ar fi fost să-mi plec în același timp urechea asupra Odei Bucuriei și a unui marș funebru. Ne entuziasmam în scăpările spre o libertate supravegheată ca să nu ne târâm bolnavi pe ulițele socialismului, eram stimulați, din când în când, cu emoții și fiori de artă autentică. Luigi Ionescu era exemplar: după ce macaralele râdeau stupid în soare pe șantiere, venea rândul lalelelor invocate să înflorească. Pe acest concubinaj contra firii își înălța marele succes poetul exclusivist Adrian Păunescu. Cântecele folcloriștilor se însoțeau cu sloganuri despre „geniul Carpaților” și cu îndemnul de a ne iubi pe tunuri! În aceste condiții a apărut Simfonia Lalelelor. Nu a fost o diversiune, așa cum credeau unii. Dimpotrivă, o încercare de a evada din acel afurisit context în care marile sărbători naționale și spectacolul mamut deveniseră obligatorii în proslăvirea dictatorului. S-a primit aprobarea de la autoritățile politice tocmai pentru că așa ceva poate să fie o eficientă abatere de la îngrijorările oamenilor care suportau cu greu povarea unei vieți lipsite de bucurii. Pe lângă meciurile de fotbal, pe lângă spectacolele gen „Cenaclul Flacăra”, încă o supapă prindea bine, ca să nu facă explozie cazanul sub presiune, al nemulțumirilor sociale.

Citește și Pastila de frumos. Grădina botanică

Nu au lipsit și nu lipsesc cîrîitorii, dar Simfonia lalelelor s-a dovedit un adevărat triumf, cu ecou chiar internațional. Pentru mine, unul, dar câți la fel? Sărbătoarea din aprilie a Simfoniei Lalelelor a intrat în așteptările ceremonialelor fără de care scurgerea vieții nu mai poate fi percepută. Ca și sărbătorile Paștelor, sau cele dintre Crăciun și Bobotează. Știu bine cum se vor petrece lucrurile, cum le știu și pe cele din biserică sau din suita de obiceiuri. De data aceasta, în primul rând decorul de milioane de flori de toate felurile printre care domină lalelele venite din toate serele și grădinile din toată țara, ba chiar de peste hotare. În aranjamente savante și artistice, pe stradă și în sala de expoziție a Centrului Cultural; alaiul autorităților, în frunte cu primarul, cu a lui eșarfă tricoloră în diagonală; ambasadori și alți diplomați de pe toate continentele; grupuri alegorice cu copii de toate vârstele, îngerași înaripați, personaje de basm și alte închipuiri; tribuna pentru oratori; momentul solemn al tăierii panglicii; zeci de reporteri, de cameramani, de purtători de microfoane; vizitarea oficială a Expoziției; miile de localnici și de turiști care-și așteaptă rândul ca să-și bucure ochiul și inima. Spuneți-i cum vreți, dar nu o puteți șterge din memoria oamenilor. Pentru mine este diversiunea pe care o aștept, deviația care îmi prinde bine, evadarea care mă bucură, paranteza în care mă închid cu toată ființa mea, ca să nu mai știu, nu mai vreau să îmi complic existența, să-mi sporesc tensiunile cu ce se petrece pe la politic, dincolo de Prut, de Franța, de Germania…”

Zestrea sufletească, nobilă și sensibilă a piteștenilor a adoptat laleaua ca pe un dar ancestral, cu fermecătoarea diversitate a cupelor de culori, creație Dumnezeiască având origini la mii de kilometri. Cum așteptăm anul acesta, fiecare dintre noi, sărbătorirea lalelei? Și ce-i dorim pentru viitor?!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. „Pompe funebre” pe Valea Bratiei