Web Analytics

Pastila de frumos. Prinţul Charles şi florile Transilvaniei

de | 3.03.2022 12:24 | Actualitate, Cultură, Opinii

Vizitând prentru prima oară, în 1998, „Țara de dincolo de păduri”, împrejurimile satelor transilvănene Viscri și Valea Zălanului, prințul Charles a fost copleșit de frumusețea locurilor, exprimându-se că e ceva magic în acest peisaj extraordinar, în dealurile lui unduitoare, în liniştea pădurilor, râurilor și pășunilor; a fost încântat de măreția zonei cu biserici fortificate, cu gospodării țărănești organizate în stil medieval, unde se continuă practicile agricole ancestrale. A hotărât să sprijine conservarea acestor mărturii ale civilizației trecute a Europei achiziționând câteva proprietăți, investind, recondiționându-le în marca originală, devenind puncte de atracție pentru turism, mai ales internațional, contribuind cu toate beneficiile pe care le aduce aceasta la mai binele zonei.

Alături de acestea, admirația Alteței Sale Regale s-a îndreptat către pajiștile și fânețele înverzite, înainte de cosire, către covoarele de flori și mirificele tablouri de forme și culori întregind tot orizontul. Având ceva cunoștințe în domeniul botanicii, și-a dat seama că unele dintre acestea, adevărate creații dumnezeiești, unicate pe glob, riscă “pieirii vederii noastre” pentru totdeauna; având, de asemenea, și o experiență anterioară de colectare într-un album a florilor de pe propriile domenii – Gloucestershire – prințul Charles, constatând că nu există un registru cuprinzător al celor circa 1200 de specii de plante existente în zonă, a hotărât să imortalizeze în acuarelă măcar o selecție a celor mai vulnerabile și rare dintre ele. S-a realizat, astfel, un album, denumit „The Transylvania Florilegium”, provenit din cuvintele latine „flos”(floare) și „legere” (a aduna).

Citește și Pastila de frumos. Grădina japoneză – Hanami – Floarea de cireş (I)

Capodopera, în două volume, totalizează 124 planșe, operă a 36 dintre cei mai prestigioși artiști-pictori botaniști din întreaga lume, care timp de 5 ani au venit de câteva ori în Transilvania pentru a surprinde în toate detaliile plantele pictate. Grupului de pictori-botaniști i s-au alăturat ilustratori, legători, tipografi, producători de hârtie specială (175 și 200 gr m/p) și de piele, creând o elegantă carte artizanală, finisată manual, având emblema din aur a A.S.R. 150 de exemplare. 10950 lire, prețul. Albumul prefațat de prințul de Wales a fost lansat la Institutul Cultural al României-Begrave Square din Londra, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, la 24 mai 2018. Doresc să subliniez că asupra evenimentului The Transylvania Florilegium s-a aplecat, în sârgu-i cunoscut, în Historia din mai 2018, eminentul intelectual-jurnalist, animator în media contemporană, argeșeanul nostru, Ion M. Ioniță, iubitor prin tradiție familială a gingașelor lalele. Mă bazez și pe sprijinul domniei sale pentru ca, la una din edițiile Simfoniei lalelelor, în Expoziția Dendro-Floricolă să fie amenajat un stand cu pagini din această operă.

Dar, de ce nu, printr-o transcendere a gândului, de la un simplu stand cu flori pictate, la o nouă componentă a Simfoniei, de mare (și înaltă) cuprindere: o The Florilegium a Portului Popular Românesc – cu flori de pe poienile întregii Românii; în Piața Primăriei și pe străzile Piteștiului, sub privirile unei întregi lumi, grupuri de 5-10 „june Rodici” din fiecare zonă etnografică a României! Greu, desigur, dar măreț! Tema următoarei ediții, anticipată în editorialul „Argeșului” din 28.02, de dl Mihai Golescu.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. „Hanami – Floarea de cireş” (II)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii