După puternica influență a „pașilor mărunți” și a grădinilor chinezești, designerii japonezi au gândit propria lor abordare, dezvoltând estetica proprie, caracterizată prin peisaje idealizate, în miniatură, adesea cu grad ridicat de abstractizare și stilizare, respectând șapte principii (Zen) constitutive: simplitatea, asimetria, eleganța simplității, naturalul, sugestia, surpriza, liniștea. Spații de meditație și de reflecție. Își iau frumusețea după posibilități, prin amestecul de elemente precum apa (lacuri), pietre și nisip, felinare de piatră, podețe de lemn curbate, podețe de piatră, poartă sacră, pagodă, arbori și arburști zonali – tradițional? – cu mai puține flori.

Un element constitutiv adăugat în timp, devenit primordial în noțiunea de Grădină japoneză și aproape sinonim, îl reprezintă plantațiile masive de cireș, varietăți selecționate, cu staminele transformate în straturi-straturi de petale, fiecare floare constituind un mini buchețel cu infinite nuanțe astrale, de un roz-pal încântător. Despre acest din urmă element voi face vorbire în continuare, mai ales că este la mijloc o floare de cireș asemănătoare sărbătoritei lalele de pe la noi. Încă din Evul Mediu (mai exact 1598), locuitorii Țării Soarelui Răsare se strâng să sărbătorească venirea primăverii sub îmbrățișarea florilor de cireș (Sakura), din care a luat naștere Hanami, o festivitate în traducere simplă: Hana – floare, mi – a admira. Cu acest prilej, un shogun vizionar și inspirat a comandat plantarea a 700 de cireși.

Citește și Pastila de frumos. „Sâcâieli” (I). Ultima ediţie a “Simfoniei”, a 42-a, în 2018

Povestea cireșilor în Japonia este mult mai veche, acesștia aparținând munților și religiosului. Încă din sec. al VII-lea, Muntele Yoshino era casa a sute de cireși, după care, căpătând o aură mistică prin sculptarea, de către un călugăr, a chipului unei zeități pe trunchiul unui cireș, astăzi pe muntele respectiv numărul cireșilor depășește 30.000 de copaci. Devenită aproape o perioadă sacră, dar scurtă, în jumătatea lunii aprilie, agențiile meteo, numeroase, chiar private, se străduiesc să prognozeze aproape și ora când înflorirea cireșilor este în plenitudinea splendorii ei – pentru a se pregăti cu cele necesare, inclusiv mâncare, meniuri devenite tradiționale, asigurate de comerțul de servitute, inclusiv turism, către zonele consacrate. Hanami debutează în fiecare an la data potrivită prin întâlnirea, la Kyoto, în templul Doigazi, a 150 de persoane îmbrăcate în costume tradiționale, de epocă, după un ceremonial care durează fix două ore, între 13,00 și 15,00, după care începe pelerinajul; asemănător unui picnic, așteptat în fiecare primăvară, an de an, precum o sărbătoare religioasă, toată lumea în natură, grupuri-grupuri, așezați pe pături, pe iarba verde a peluzelor, sub pădurea de cireși înfloriți, civilizați, aproape solemni, meditează la fragila viață pe care o trăiesc, similară celor de cireș, lăsată de Dumnezeu să dureze circa două săptămâni.

Repet, totul în liniște desăvârșită, pentru a da frâu liber gândurilor înalte. Bucuria înfloririi cireșilor s-a răspândit în toată lumea, aproape în fiecare țară, primăvara, apare o mică Japonie. La noi, Bucureștiul – în Parcul Herăstru și Clujul, în Grădina botanică, beneficiază miniatural de o asemenea bijuterie. Umblă o vorbă în poporul japonez cu referire la onoare: „pentru flori este Sakura, iar pentru oameni este samuraiul”. Motivul onoarei răspândite de floarea gingașă de cireș a trecut, mai târziu, de la samurai la armata imperială japoneză, devenind un adevărat talisman pentru fenomenul kamikaze. Detalii – în ediția următoare.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Sâcâieli (II) – pentru mai bine, mai frumos!