Întrucât în multe dintre intervențiile mele în această rubrică m-am referit la Planul Marshall, consider necesar, pentru cultura noastră istorică generală, mai ales pentru generațiile mai tinere, să dau câteva detalii în ce a constat acesta, cu atât mai mult cu cât unele rigori, cerințe, pe care le-a impus în derulare, le-am trăit și noi odată cu aderarea la Uniunea Europenă și le suportăm și astăzi în relațiile de ajutor financiar internațional (vezi „jaloanele”!). Ce a fost Planul Marshall? Un program economic de ajutor pentru reconstrucția Europei „pustiită” după Al Doilea Război Mondial. Scop: Reconstrucția economică – industrie, infrastructură, agricultură și stabilizarea politică a Europei; prevenirea răspândirii comunismului.
Cine l-a conceput: George C. Marshall, general, șeful Statului Major al armatei americane, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Diplomat după război, Secretar de Stat al S.U.A (actualul Rubio), între 1947-1949, în care calitate a inițiat Planul Marshall ce s-a desfășurat între 1948-1952. S-au oferit 13 miliarde de dolari, echivalentul a 100 miliarde dolari actual. Au beneficiat 16 state europene, cele mai consistente ajutoare au primit: Anglia – 3,3 mld; Franța – 2,3 mld; Germania de Vest – 1,4 mld; Italia – 1,5 mld; Olanda – 1 miliard de dolari.
A fost ofertată și România. Ne aflam în epoca în care am refuzat și opera lui Brâncuși, chiar după consultarea Academiei Române! Alături de țările Europei de Est am fost blagosloviți cu Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Planul Marshall a fost însă conceput de personalități cu experiență în ale economiei și finanțelor. Sprijinim, dar este necesar ca investiția ce o facem să realizeze maximă eficiență în toate domeniile, urmând să avem cu cine să dezvoltăm relații comerciale. Mă voi referi la agricultură, cea mai mare suprafață agricolă având-o Franța, în jur de 28 mil. ha, țară în care am avut prilejul (1969) să cunosc modul în care s-a derulat P.M. și mai ales rezultatele. Între cerințe („jaloane”), s-au avut în vedere cele mai optime dimensiuni în care să se exploateze pământul. A fost instituită așa numita „Politică a Structurilor”, o serie de măsuri interactive (rentă viageră, credite ș.a), pentru concentrarea terenurilor în numitele „ferme familiale”. De la 2,2 milioane exploatații, în Franța s-a ajuns la cca. 734 mii de ferme; pentru cerealieră, în medie 200-300 ha, pentru pomi, vie, 15-20 ha.
Nu am auzit la noi de vreo Politică a structurilor… Dar s-a realizat în fapt, nu pe baza unei concepții, fără piața funciară, ci prin „baroniade” și mai ales printr-o cale pe care, prozaic, o aseamăn cu vânzare „pe caiet” (frecventă încă în sate), respectiv arendarea, pe care „mediul asociativ” se străduie să o autentifice prin insiduoasa lege a arendei. Este oare atât de greu pentru autoritățile decidente în agricultură să constate filosofia Comisiei Europene propusă pentru exercițiul financiar 2028-2034, care ea însăși este un indiciu al dimensiunilor dovedite optime pentru exploatarea pământului? Și anume plata integrală în fermele cu suprafața până la 150 ha după care degresivitatea până la 750 ha și plafonarea la 100.000 euro a suprafețelor care încep a fi încadrate în categoria latifundiilor? Este un dat al pământului nostru să fie unicat între țările Europei; în trecut (interbelic) cu pulverizarea în micile parcele, iar în prezent, de asemenea unicat, cu cele mai mari exploatații, latifundii! Un alt „jalon”, de esență, cerut de P.M. și de U.E., menit să îndrume tehnologic și economic realizarea pe filieră a fiecărui produs agricol (17 la număr), l-au constituit organismele integrate, public-private, pe care noi, de asemenea, le-am „fentat” încă de la preaderarea la U.E. Detalii în ediția viitoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi – necesara Piaţă Fructe-Legume
Citește și Pastila de frumos. Piaţa de Gros – raftul înaintea seminţei
0 Comentarii