„Voi îmi aduceți Dâmbovița și Argeșul în cerul gurii. Voi sunteți rodul fericit al pământurilor subcarpatice care au legănat cu unduirea lor copilăria poporului nostru… Voi sunteți bucuria cea mare a acestor pământuri, râsul lor cristalin, sănătatea și optimismul lor și tot ce pot avea ele mai frust și mai pur… Voi sunteți echilibrate și desăvârșite, fără niciun exces, în nicio privință, armonioase și pure, diane și minerve aninate de crengile pomilor. Ce frumoase și ce rotunde sunteți și cum înnobilați ființa și spiritul nostru, ca și cum am atinge cu degetele înfiorate sânii domnițelor de odinioară!”
Revin cu această perlă a literaturii noastre, zugrăvită de Geo Bogza, determinat, cu durere, de priveliștea de forme și culori care, intrând în orice market-super-hyper din țară, măcar într-un colț ni se oferă: sunt ele, merele, “minervele”, creații dumnezeiești, care, din nefericire, în proporție de peste 80% sunt “rodul” sevei extrase din pământul diverselor altor văi de pe întinsul pământesc. Situația, o adevărată tragedie pentru pomicultorul român, are la bază, în principal, întocmelile procesului de aderare la UE, pe care n-am știut să le negociem conform specificului agriculturii românești. Nu doresc în aceste rânduri să analizez acest aspect de importanță capitală - am făcut-o și o voi mai face - vă propun, de această dată, să ne dumirim, în linii generale, asupra sortimentului care ni se oferă.
Citește și Pastila de frumos. „Rozariul”
Trebuie să constatăm, „da capo” și tranșant, că din oferta străină lipsește cu desăvârșire Ionathanul! Socotit de noi, românii, drept „regele merelor” datorită pulpei foarte fine, suculente, puternic aromată, “gustului adus în cerul gurii” de raportul armonios, echilibrat, între dulceață și aciditate. La toate acestea adăugându-se frumusețea (roșu aprins) și rotunjimea fructelor. Toate, „fără niciun exces, în nicio privință”, au reușit să pătrundă ancestral și aproape genetic, “înnobilând ființa și spiritul nostru”. Și totuși, câteva nepotriveli fac ca „aura” regelui să nu fie ”desăvârșită”: în grădină câțiva dușmani îl atacă, dar am învățat să îi combatem, „se pufează”, pulpa rarefiată se brunifică. De asemenea, pe fructe apar pete negre, uneori chiar prin „afundarea” pieliței. S-au căutat cauzele și remediile, fără rezultate evidente până în prezent. Boală fiziologică generată de tehnologie, exces de azot, de apă?
Momentul culesului întârziat pentru a se colora intens? Consider că nu trebuie să depunem armele, îndemnând Stațiunea de Cercetări Voinești-Dâmbovița, cu ajutorul tehnicilor moderne, actuale, să se specializeze asupra acestei singure varietăți, dar care merită. Sper într-un sprijin financiar al localnicilor, care în ultimii 50-60 de ani s-au bucurat din plin de foloasele aduse de Ionathan. Nefiind varietate românească, a fost obținut în America în anul 1880, purtând numele pepinieristului care l-a înmulțit și răspândit, suntem singura țară unde „a prins”, dovedindu-ne ca un popor receptor al gusturilor rafinate, nobile! Fără Ionathan, toamnele pe văile românești ar fi mai puțin ispititoare, iar bogatele noastre mese, mai sărăcăcioase. Să nu-l pierdem!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. „Grădina botanică” (I)
0 Comentarii