Web Analytics

Pastila de frumos. „Rozariul”

de | 22.07.2021 12:54 | Cultură, Actualitate, Opinii

Vorbim, în fapt, despre o colecție de numeroase soiuri de trandafiri, denumire dată de numele botanic al acestui gen vegetal, respectiv Rosa sp., existând zeci de specii sălbatice răspândite pe întreaga planetă, din care, prin ameliorare, s-au realizat superbele soiuri nobile ce ne însoțesc zi de zi viața prin decorul mirific asigurat în parcuri și grădini. Precum și prin prezența la toate ocaziile solemne ale vieții, începând cu nașterea.
Istoria, de la primele forme, de acum câteva milioane de ani, de la speciile cu puține petale, de culoare roz, demonstrează cum nu se poate mai bine rolul omului inventiv, creator și căutător de noi forme, ajungându-se la diversitatea uriașă de forme, culori, parfumuri. Au fost, astfel, consemnate, până în prezent, 25.000-30.000 de soiuri în cultură, în culorile clasice, roz, roșu, galben, alb și amestecul acestora. Trandafirii negri nu pot fi obținuți, fiindcă nu există pigmentul negru-melanină; de asemenea, nici albaștri, lipsind delphidina.

Gruparea trandafirilor în rozarii, mai mici sau mai mari, de către municipalități, în parcuri, grădini botanice, instituții de cercetare și învățământ, dar și de către persoane private are scopul de a încânta ochii și spiritul iubitorilor de frumos.
Există, de asemenea, o rețea de rozarii constituite după anume norme, care au scopul testării comparative a noilor soiuri în vederea promovării celor mai valoroase.
Printre cele mai renumite rozarii din lume remarcăm: Hay-Val de Marne – Franța, înființat în 1884, Paris – Bagatelle, 1904, cu 1.200 de soiuri, Insel Mainau – Germania.

În România, printre cele mai reușite rozarii consemnăm: Timișoara – ajuns la 1.000 de soiuri între 1941-1944; Iași – 1,55ha, cu 800 de soiuri; Galați – 3,5 ha în Grădina Botanică și 300 de soiuri; Cluj, Jibou, București… Din păcate, literatura de specialitate de la noi citează un rozariu și la Pitești, înființat de Gheorghe Pacea în Expoparc, pe care nu îl mai putem admira. Există un singur soi , alături de port-altoiul sălbatic, fără nicio îngrijire. Îmi amintesc că cele 50 de soiuri din care era format purtau etichete pentru identificare.
Mai multă inspirație ar fi putut ridica valoarea peisagistică a cărții de vizită a Piteștiului care este Calea București, sugerând chiar un minirozariu. Asta dacă în loc de două soiuri, alb și roșu, s-ar fi putut planta măcar 15-20 de soiuri de trandafiri. Timpul nu este încă trecut!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Drapelul, de ziua lui, absent de pe Primărie şi din Piaţă

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii