Web Analytics

Pastila de frumos. „Grădina botanică” (I)

de | 29.07.2021 12:53 | Actualitate, Opinii

Undele postului de radio național au adus zilele acestea știrea vizitării Grădinii botanice din Jibou (o comună din Sălaj) de către 5.000 de persoane într-o singură zi. Mi-am amintit că, la 6 mai 1978, cu prilejul Simpozionului tehnico-ştiințific al primei ediții a Simfoniei Lalelelor (acum 43 ani), a fost lansată ideea înființării în Pitești a unei grădini botanice; între timp, au fost amenajate câteva parcuri și sunt în curs de amenajare şi altele, pe zeci de hectare; de asemenea, Piteștiul a devenit centru universitar.
Considerentele de mai sus m-au determinat să aduc câteva detalii legate de acest subiect, care cred că nu trebuie abandonat.

Cele mai vechi grădini botanice datează din secolele VIII-IX și au fost create în Italia, cu destinația inițială de colectare a plantelor medicinale pentru găsirea diverselor leacuri. Au urmat scopurile botanice, didactice – învățământ – alături de care s-au dezvoltat tot mai evident componentele de agrement, peisagistice, estetice, devenind, cele mai moderne, capabile să îndeplinească toate funcțiile atribuite acestora de-a lungul timpului: de cercetare, educativă, de conservare a naturii, inclusiv și mai ales, cea decorativă, de relaxare, constituindu-se în adevărate parcuri publice, atractive pentru milioane de vizitatori anual.

La noi există câteva grădini botanice devenite deja adevărate instituții, având în colecții până la 10.000 de plante de pe toate continentele: București (fondată 1860); Cluj (1920); Iași (1856); Galați. Mai „tinere” sunt cele de la Jibou (1968) și cea de la Craiova, la care am avut prilejul, în 1953, ca student, să fiu în grupul care a realizat prima lucrare din proiect, un mic iaz de scurgere într-o mlaștină din sud-vestul orașului.
Fiecare cu particularitățile ei, dar în toate se remarcă prezența rozariurilor, grădinilor japoneze, colecțiilor de crizanteme, de cactuși ș.a.
Dacă ideea unei grădini botanice în Pitești (oraș) ar deveni de actualitate, aceasta ar impune o serie de analize și fundamentări ale contextului particular în care ne aflăm. Despre acestea, în ediția următoare.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor, un nou început (I)

Citește și Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor, un nou început (II)

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii