În sfârșit, s-a produs minunea din 1989, pe care majoritatea „Ionilor” ceapiști, timp de 40 de ani, suportând rigorile de viață socio-economică și politică a perioadei comuniste, biologic nu au mai apucat să o trăiască, lăsând totul în seama urmașilor. Ne aflam la un punct istoric crucial, major, de alegere a direcției în care să ne îndreptăm. Revenirea la calea capitalistă? Cine să o facă? Tot cei care au construit comunismul? Regele – înapoi de pe autostradă! Pe ecranele Televiziunii Române (era una singură imediat după 1989) se propaga veghea și vigilența „vin moșierii”! O incertitudine generală!
Documentându-mă mai profund asupra căii de urmat în agricultură, considerând că poate am ceva de spus, bazat pe îndelungata mea carieră profesională și socio-administrativă, am constatat că, de fapt, situația României, într-un fel, după sfârșitul epocii comuniste, începând cu 1990, este asemănătoare cu situația de după Primul Război Mondial. M-a convins, între altele, o consemnare a ilustrului magistrat argeșean Istrate Micescu, în Enciclopedia României (Gusti), Vol I, pag 195, apărută în 1940. Atunci (1918) exista marea proprietate moșierească, acum (1990), marea proprietate comunistă (CAP, IAS); atunci, fără vot parlamentar.
Ce scria Micescu: „…Cele două reforme edictate după Război, sufragiul universal și împropietărirea țăranilor, fiind realizate sub semnul electoralului, au dat rezultate deplorabile. Sufragiul universal a răspândit virusul politic în toate colțurile țării, roadele demagogiei s-au văzut pretutindeni, iar reforma agrară, deși pusă de constituantul din 1917 pe baze morale, căci stipula prin art. 19 că, pe pământul expropriat să fie împropietăriți țăranii mobilizați sau familiile lor, dacă ei au murit din cauza războiului, pe câtă vreme aplicarea acestui principiu, făcută de politicieni, a dat satisfacțiune agenților electorali, chiar dezertori și, nestabilind nicio normă în privința transmisiunei loturilor, au lăsat ca ele să se pulverizeze prin jocul succesiunilor sau să fie vândute la străini, pauperizându-se astfel țărănimea noastră… Politica la noi ajunsese, pentru mulți, o profesie distinctă, căreia îi sacrificau întreaga lor activitate și de la care se așteptau să le asigure în mod larg existența – întreaga viață a colectivității era vițiată de politică: politică în administrație, politică în magistratură, poltică în armată. Se caută satisfacerea intereselor de partid, sau ale partizanilor, în detrimentul intereseului general”…
Nu am fundamentat o cale, o anume strategie; am pornit să navigăm fără busolă; efectele le trăim și astăzi, la tot pasul. S-a înfiripat o viață politică, au apărut partidele cu aripi și aripioare, unele cu ideologii de stânga, altele de dreapta, cel mai adesea amestecate. Au început promisiunile, unii cupoane, alții milioane pe ha. A revenit rapid gustul dulce al votului. A fost dată veșnica Lege 18/91 a retrocedării, nefinalizată încă, aceasta pulverizând și mai mult proprietatea, la peste 4 milioane Ioni, cu o medie de 2,5 ha pe gospodărie, majoritatea sub 1 ha teren. Au început procesele, aplicarea legii făcându-se de multe ori abuziv, mult influențată de lozinca zilei „proprietatea e un moft”! Primind pământul mulți urmași care nici măcar nu-i cunoșteau limitele, nemaivorbind de simțămintele lui Ion al Glanetașului, având de regulă alte mijloace de existență, fără a primi înapoi plugul, boii luați de CAP, de obicei l-au lăsat pârloagă, chiar ani. Dumnezeu a dotat printre noi și spirite întreprinzătoare; nu au stat pe gânduri și, dispunând de o mică infrastructură mecanizată, au creat așa numitele „asociații”.
Pământurile, micile loturi, au fost „băgate în asociație”, care, profitând de unele facilități, s-au dotat cu o sistemă de mașini, modernă, pe care o dețin actualele mari arende, denumite ferme. Așa s-a ajuns ca sutele de mii de Ioni, din asociații, în prima etapă, la arendatorii actuali, care dețin în proprietăți, juridic, 98% din suprafețele întinselor tarlale, denumite ferme. Deși cu multă imoralitate, a fost o soluție salvatoare pentru a lucra pământul și a profita de subvențiile UE. Totuși, una din gravele urmări ale acestei soluții (alături de blocarea Pieței funciare menită să asigure comasarea) este că arendașul înzestrat cu mecanizarea 100% a câtorva culturi (grâu, rapiță, porumb) le cultivă în exclusivitate, exportă totul, ca materie primă. Industrializare mai deloc. Se mănâncă și în Bărăgan aluat congelat, din import. Arendatorul, proprietarul, nu are nicio decizie. Nici măcar un partid, de clasă, nu are, care să se contrapună Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), organizație a arendașilor care a reușit deja unele prevederi legale în favoarea acestora (lobby intens pentru o lege a arendei). Urmează „Ion – fermierul”.
Dr. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. „Ion” – ceapist
Citește și Pastila de frumos. „Gazetărie pe-un picior de plai”
0 Comentarii