În tableta anterioară, cum de altfel în toate intervențiile mele privitoare la pământul românesc, am expus considerentele pentru care acesta a asigurat și asigură randamente mai reduse cu 30-50% față de cele obținute în țările cu o structură agrară de proprietate rațională.
Un exemplu concludent: într-un studiu privind pomicultura, anii trecuți, în comuna Vlădești-Argeș, într-o tarla din punctul Bahna, de 34 ha, plantată cu pomi de CAP, din tabelul întocmit de primărie cu cei 53 foști proprietari din tarlaua respectivă, o constatare deosebit de sugestivă a gradului atins de fărâmițarea proprietății românești într-un secol de formare este că, spre exemplu, Matei Verona, cu o suprafață totală de 0,9 ha, l-a deținut în același trup în parcele diferite: 0,24 ha; 0,32 ha;0,34 ha, la zeci de m unele de altele. Deși a exploatat empiric pământul, țăranul român a asigurat consumul intern al populației, e drept la nivelul standardelor mai reduse ale trecutului, fără importuri. Strâmtorat, în limitele unor loturi mici de teren, țăranul român a fost marcat (vezi Ion al Glanetașului) de zbuciumul interior între iubire și pământ, prinzând rădăcini adânci.
Mă gândesc, găsindu-ne spre sfârșitul clasei sociale a stră-străbunicilor noștri, zdruncinată din temelii de perioada socialistă, să redau câteva gânduri, o apologie a rădăcinilor neamului românesc, rostite de Liviu Rebreanu, vorbind despre țăranul român, subiect atât de drag inimii sale. „Lauda mea, bună, rea, aș vrea să fie o mângâiere cât de slabă pentru multele, nespus de multele proboziri ce le-a îndurat țăranul român multe secole de-a rândul, cu toate că el a fost necontenit, numai el, făuritorul neamului și păstrătorul adevărat al ființei românești…Țăranul român, mai mult ca la alte popoare, înfigându-și picioarele în pământ, a păstrat nu numai teritoriul, dar însăși ființa neamului…Dragostea țăranului român pentru pământ are o culoare și o aromă speciale. Pământul e un destin. Poate că în străfundurile conștiinței stăruiește atavic că pământul acesta e amestecat cu cenușa strămoșilor săi, cu sângele fraților străvechi care l-au apărat, cu sudoarea celor ce l-au muncit în chinuri. Poate că sufletul lui își dă seama inconștient că zecile de generații de înaintași morți aici, umbrele lor, sufletele lor descărnate trăiesc mereu aici, pe acest pământ și deasupra, în văzduh, până în tăriile cerului…Pământul este o ființă vie cu care țăranul stă de vorbă…”
După discursul de recepție al lui Rebreanu la primirea în Academia Română (1940), după numai două decenii, a fost distrusă clasa țărănească, apărând mai întâi Gospodăria Agricolă de Stat, gostatul, redenumită Intreprinderea Agricolă de Stat (IAS), cu suprafețe comasate de 5,7-7,0 mii ha în medie, fiecare. În final, în 1962, sfârșitul colectivizării, Gospodăria Agricolă Colectivă, redenumită Cooperativă Agricolă de Producție (CAP), cu tarlale, în medie de 1,1-2,0 mii ha. Justificarea procesului dur, realizat destul de rapid (1949-1962), sacrificarea izvorului de virtuți pe care îl reprezenta țăranul și satul românesc, cu numeroase sacrificii de sânge și vieți omenești, s-a făcut în numele creșterii performanțelor agriculturii practicată pe „suprafețe mari”, cu tehnică modernă.
Viața nu a confirmat teoria, și, cu toate investițiile, au fost înființate 573 SMA-uri, îngrășăminte, specialiști, lipsind interesul proprietății, randamentele medii la ha, de exemplu la grâu și porumb, au crescut cu numai 1-1,5 t/ha, față de 1,0 t/ha în 1935, ajungând la 2,5 t/ha, în timp ce agricultura „cu proprietari” din vest înregistra 5-6 t/ha (în prezent 8-19 t/ha). Țăranul n-a fost mai țăran, de regulă s-a îndreptat spre oraș, găsindu-și alte mijloace de existență.
A fost sortit țăranul român, în îndelungata-i trăire și zămislire de neam pe aceste meleaguri, să îmbrace felurite forme de viață; de la păstor, răzeș, iobag, clăcaș, Ion (un secol), iasist, ceapist; ce-i va rezerva viața după 1989? Vom vedea.
Dr. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. După numai un secol de a fi proprietar, ţăranul român, de la clăcaş la arendator
Citește și Pastila de frumos. Grădina botanică
0 Comentarii