Sunt determinat să aleg această temă majoră în istoria socio-economică a trecutului nostru de unele opinii apărute în dezbaterea publică precum că ar trebui să redevenim “grânar al Europei”, aluzie la situația în care ne găsim, de a importa circa 80% din necesarul de produse agroalimentare.
Navigarea fără busolă a câtorva decenii după 89, care ne-a adus în situația actuală de a ne zbate în încorsetarea reglementărilor pieței U.E., fără piață agricolă națională, fără nicio protecție vamală, face posibilă orice decizie nerațională! Problematica este vastă, eu mărginindu-mă la prezentarea câtorva date necesare a fi cunoscute într-o analiză – dorință/ voință de reevaluare fundamentală a vitalelor aspecte agrar-agricole care nu mai suportă amânare. În cazul dat este vorba de stabilirea unei structuri a producției agricole naționale, subsidiară în contextul integrării în piața agroalimentară europeană, pe care ar trebui să o adoptăm o dată pentru totdeauna!

Apelând la vremurile îndepărtate, analizând și un studiu asupra epocii a eminentului economist Virgil Madgearu, constatăm că, într-adevăr, locuitorii Principatelor erau predominant crescători de vite pe imensele pășuni și în luminișurile codrilor seculari, pe care le exportau uneori ca cirezi întregi, pe picioare, și chiar herghelii de cai. Urmările păcii de la Adrianopole (1829) au creat condițiile pentru o nouă și puternică direcție de dezvoltare, cultura pământului și, în special, a cerealelor, a grâului atât de căutat de țările apusene, preocupate cu precădere de o puternică înflorire industrială. Se deschid, libere, Porțile Dunării pentru orice pavilion străin, asigurând un debușeu sigur de desfacere. S-au luat în cultură noi terenuri prin defrișarea pășunilor și a codrilor. La grâu, de exemplu, suprafețele însămânțate au fost: în 1837-249.102 ha; în 1866 – 697.220 ha; în 1890 – 1.931.147 ha.

Citește și Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor, un nou început (I)

Suprafețele însămânțate cu grâu au crescut după anul 1927, ajungându-se, în 1938, la suprafața maximă, interbelică, de 3.818 mii ha. Ne considerăm „grânar” într-o perioadă când producția medie la ha era de 800-900 kg (!) până prin anii 1900. După, producția pe ha a crescut la 1,2-1,3 t, cu un maximum de 14,2 t în anul 1913. Randamentele la ha nu au evoluat după Primul Război Mondial, menținându-se la maximum de 1,5 t în anii buni, ca urmare, în special, a pulverizării exploatațiilor cauzate de Reforma Agrară din 1921, când 6 milioane ha din marea proprietate moșierească au fost divizate în loturi de 5 ha și atribuite, în special, luptătorilor din război. Câteva nivele de export; 1882 – 1.623,8 mil. tone; 1892 – 1.808,4 mil. tone; 1912 – 2.940,5 mil. tone. Primul loc între țările în care se exporta era deținut de Anglia (40-42%); urmau Austro-Ungaria şi Belgia.

Cerealele reprezentau între 75-90% din valoarea întregului export românesc. Care au fost efectele economice? Un singur exemplu: valoarea tonei exportate (din care 80% cereale), de 4.000 de lei, față de aproape 27.000 lei valoarea unei tone de mărfuri importate! (Vezi astăzi?)
După atingerea unui înalt grad de industrializare, țările apusene au început o politică de reagrarizare (în jurul anilor 1925), producându-și singure necesarul de produse agroalimentare, practicând un protecționism agricol, scăzând importurile de cereale și instituind taxe vamale. Cele mai mari disponibilități de cereale la export ale României s-au înregistrat în 1927 – 3.077,9 mil. tone și în 1931 – 3448,9 mil. tone, dar au început greutățile în desfacere, fiind necesare instituirea de către stat a unor prime de export. S-a ajuns, în 1938, ca un excedent de grâu, exportabil, de 2000 mil. tone, să necesite, pentru a sprijini producătorii, 1000 de lei/tonă primă de export, mărită apoi la 1200lei/t, fără a se reuși exportul integral!

Am făcut o scurtă trecere în revistă asupra „României ca grânar al Europei” pentru a avea în vedere, printre altele, că numai atunci când valoarea tonei de produse exportate (între care și cereale și derivate din acestea) va fi măcar egală cu valoarea tonei de mărfuri importate, vom putea, într-adevăr, afirma că trăim într-o Românie frumoasă!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor, un nou început (II)