Web Analytics

Pas important pentru România în dosarul Visa Waiver: proiect de lege introdus în Senatul american

de | 19.03.2023 21:27 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

enatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus miercuri, 15 martie 2023, un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Inițiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România.

Citește și:

                “Proiectul de lege privind susținerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primește din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA și al României, de a face pași concreți în această direcție. Nu în ultimul rând, inițiativa senatorilor americani arată susținerea și încrederea de care se bucură România ca partener și aliat strategic în regiunea Mării Negre” a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

                Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securității Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant. În același timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, așa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei.

                La momentul introducerii proiectului de lege pe agenda Senatului, cei doi senatori americani s-au referit la rolul important şi activ pe care România îl are în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, subliniind relaţia apropiată de aliat puternic al Statelor Unite. Ei au apreciat de asemenea sprijinul generos acordat refugiaţilor ucraineni în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei.

                Urmare a vizitei în România la finalul lunii februarie şi a discuţiilor purtate cu prim ministrul Nicolae Ciucă, senatorii Durbin şi Shaheen au evocat necesitatea includerii României în programul Visa Waiver, ca recunoaştere a eforturilor continue de promovare a idealurilor democratice, de susţinere a valorilor transatlantice şi ca măsură de consolidare a relaţiilor româno-americane.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *