Web Analytics

articol scris vineri, 26 iunie 2026

Părintele Ionuț Popescu de la Paraclisul Universitar, sfâșiat de durere la pierderea fratelui


S-a stins din viață, la doar 50 de ani, din cauza unui AVC, lt.col (r) Cristian, fratele părintelui Ionuț Popescu - preot slujitor al Paraclisului Universitar Pitești. Sfâșiat de durere, acesta a anunțat trista veste: "Cu o durere pe care cu greu o pot cuprinde în cuvinte, vă anunț că fratele meu, Cristian, a trecut la Domnul în urma unui accident vascular cerebral.
Nu mi-am imaginat vreodată și nici nu aș fi vrut să ajung în situația de a face public un asemenea anunț. O fac însă pentru că timpul rămas până la înmormântare este foarte scurt, iar Cristian a avut mulți prieteni și mulți oameni care l-au cunoscut, l-au apreciat și au ținut la el.
Lui Cristian i-a plăcut întotdeauna să fie înconjurat de prieteni. Pentru că nu am timpul și nici puterea sufletească de a-i anunța personal pe toți, vă aduc la cunoștință că slujba de înmormântare va avea loc Duminică, 28 iunie, la ora 13:00, la Catedrala din orașul Costești, județul Argeș, Strada Biserica Nouă.
Cristian va fi depus la Capela Catedralei.
Chiar peste drum de Catedrală se află locul în care am locuit și am copilărit împreună și de care ne leagă atât de multe amintiri.
Toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și doresc să îi fie alături pe ultimul drum sunt așteptați să își ia rămas-bun de la el.
Dumnezeu să te odihnească în pace, fratele meu! Vei rămâne pentru totdeauna parte din viața mea, din sufletul meu și din rugăciunile mele.

„Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”
(Ioan 11, 25)

Părintele Rafael Vintilă, colegul său de la Paraclisul Universitar a transmis mesajul sau de condoleanțe: "Având în vedere că ne aflăm în Postul Sfinților Apostoli, iar credincioșii care stăruiesc în jurul Sfintelor Scripturi și al Sfintelor Taine sunt deja cunoscuți și chemați de Domnul la Masa Sa.

În aceste zile, vă îndemn să vă plângeți fratele cu nădejdea pe care ne-o dă Hristos Cel răstignit și înviat. După cum spune Sfântul Apostol Pavel: „să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13).

Potrivit mărturiei Sfintei Scripturi, în vechiul Israel doliul era ținut timp de minim șapte zile (Facerea 50, 10; 1 Regi 31, 13). În acest spirit, vă acordăm șapte zile de suplinire, pentru a vă lua rămas-bun de la fratele dumneavoastră, pentru pomenire și reculegere, încredințându-l milei și iubirii lui Dumnezeu.

Viața veșnică nu este doar o realitate în care credem, ci și realitate pe care o așteptăm cu nădejde. Tocmai această nădejde dă sens întregii vieți duhovnicești. Fără credința în învierea morților și în viața veșnică, nici Botezul și nici împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele lui Hristos nu și-ar mai avea rostul.

Pacea lui Hristos, care întrece orice pricepere, să vă păzească gândirea în această vreme de profundă întristare.
[26.06, 14:30] Părintele Rafael: De asemenea, cei care pot și doresc sunt încurajați să fie alături de slujitorul îndoliat la priveghi sau la slujba înmormântării, dacă acestea vor avea loc în județul Argeș. O candelă și o jerbă florală pot fi o mărturie smerită a prețuirii duhovnicești.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15). În acest fel purtăm împreună povara întristării, mărturisind că Biserica este Trupul lui Hristos. În Hristos Cel răstignit și înviat, despărțirea este vremelnică, iar făgăduința învierii rămâne temelia mângâierii noastre."

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete