Web Analytics

Panică în Piteşti, într-o zonă cu cea mai mare densitate din oraş. CJ face laboratorul de testat Covid în mijlocul cartierului Eremia Grigorescu

de | 16.04.2020 13:26 | Dezvăluiri

# Imobilul ales de către Consiliul Județean este fosta Policlinică sportivă, care nu are curte și nici parcare # Locatarii blocurilor din zonă au trimis memorii către Consiliul Județean și Prefectură # „Nu va exista interacțiune cu bolnavii de Covid-19”, dă asigurări dr. Dan Manu, președintele Consiliului Județean
Vestea potrivit căreia bolnavii de coronavirus din Pitești și județ urmează a fi testați în incinta fostei Policlinici sportive din cartierul Eremia Grigorescu, asta după ce va fi adus aparatul de testare Real Time PCR promis de Consiliul Județean, i-a pus pe jar pe cei ce locuiesc la doar doi pași de locația respectivă. Asta pentru că în zonă sunt multe blocuri de locuințe, dar și un complex comercial (Alexim), de unde oamenii se aprovizionează cu alimente. Mai exact, e vorba de una din zonele cu cea mai mare densitate din Pitești. Spaima a fost amplificată atunci când, pe la mijlocul lunii martie, Biroul Teritorial al Avocatului Poporului s-a mutat peste noapte și în locul acestuia au apărut echipe de muncitori care au început să lucreze la amenajarea spațiului. Locatarii blocurilor din vecinătate, de pe strada Garoafelor, au semnat mai multe memorii trimise de către asociațiiile de proprietari către Consiliul Județean, căreia îi aparține spațiul, dar și Prefecturii Argeș.

Șocant! Locatarii susțin că imobilul unde se vor face testele Covid e la doar 10 metri de blocurile de locuințe

Ca să și exemplificăm, extrem de îngrijorați, locatarii din blocurile Q3, Q3A, Q4, Q2, M3, M4 și M2 au semnat un tabel prin care își exprimă dezacordul cu această decizie. De altfel, cele aproximativ 100 de semnături însoțesc memoriile pe care asociațiile de proprietari „Floare de Colț” și „Atena” le-au înaintat atât Consiliului Județean, cât și Prefecturii Argeș.
„Vă informăm că respectivul imobil este înconjurat de blocuri de locuințe, situate la 10-50 de metri de acesta, terenurile adiacente fiind parcări pentru proprietarii apartamentelor din blocurile vecine. Tot în aproprierea laboratorului se află dispuse mai multe magazine alimentare, farmacii și cabinete medicale, situate în marea majoritate la parterul blocurilor. Din acest motiv, circulația auto și pietonală este aglomerată pe tot parcursul zilei și caracterizează o zonă cu populație densă, trafic sporit, din cauza sensurilor unice, și cu risc mare de contaminare”, se arată în respectivele memorii. Oamenii au cerut să afle ce activități urmează să se desfășoare mai exact în clădire, pentru ce perioadă și dacă este pusă în pericol sănătatea locatarilor din zona adiacentă acestui laborator, precum și impactul social generat de aceste activități. „Această solicitare apare ca urmare a stării de neliniște, teamă și panică create în rândul locatarilor din blocurile aflate în vecinătatea laboratorului, sentimente apărute pe fondul neinformării corecte a populației, precum și a diverselor zvonuri”, au mai scris oamenii în memorii.

Dr. Dan Manu: ”Aici nu se prezintă pacienții, sunt aduse doar probele”

Însă, într-un răspuns la întrebarea ziarului nostru pe temă, dr. Dan Manu, președintele Consiliului Județean, spune că oamenii nu au motive de neliniște. Cităm: “Acest tip de investigații, respectiv detecția virusului COVID-19 cu ajutorul aparatelor Real Time PCR, se face în laboratoare de biologie moleculară, a căror structură trebuie să corespundă criteriilor și circuitelor stabilite de DSP-uri pentru avizarea acestora. În acest sens, a fost identificat un spațiu corespunzător, de comun acord cu reprezentanții DSP, care și-au dat acordul pentru locația respectivă și pentru amenjarea acestuia. Având în vedere aceste aspecte, nu a putut fi identificat în spital un spațiu care să corespundă unui laborator de biologie moleculară. Precizăm faptul că la laborator sunt aduse probele recoltate, în condițiile prevăzute de metodologia stabilită de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, neexistând interacțiune cu pacientul. Cu alte cuvinte, aici nu se prezintă pacienții, ci sunt aduse doar probele”.
Și totuși, oamenii sunt în continuare îngrijorați, având în vedere că imobilul în care va fi amplasat aparatul de testat Covid-19 nu are curte, nu are parcare proprie și se află la doar 10 m de blocuri în Eremia Grigorescu, într-una din cele mai dense zone din Pitești.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Romanu, tot al dracu si cand ii arde casa. Da bine ca nu vreti sa aveti fiecare cetatean spitalul sau?!?!? Cand vi se drogheaza copiii in spatele blocurilor nu mai exista risc de infectare cu hiv, sau cand stati nespalayi cu zilele, sau cand mancati chipsuri la cinema dupa toti nespalatii, nu va mai este frica, acu se face un laborator intr un spatiu special amenajat. Da ce ma, a pus probele in mijlocul strazii? V a pus pe voi sa studiati probele la microscop? Urat din partea jurnalistilor ca prezinta acest articol ca si cum decizia de a face acest la laborator ar fi in defavoarea cetatenilor. Ar trebui sa va lase sa muriti ca sobolanii, iesiti ma afara la spart seminte, frecati menta prin parcuri, aveti cr meritati. Ce vreti voi de fapt? Pentru ce emiteti pretentii? Ati facut ceva sa meritati spitale ca in Germania? Va spun eu, nu. Sunteti needucati, nespalati (majoritatea), nu respectati regulile, niste infatuati, va educati copiii intr o non educatie, cei 7 ani de acasa nu exista. Rusine, stiti ce este aia rusine?