Osteoporoza este o boală distrofică a oaselor, cu evoluţie progresivă, pe o perioadă de mai mulţi ani. Pierderea de masă osoasă determină, la bolnavi, apariţia fragilităţii osoase. În lipsa măsurilor profilactice, osteoporoza netratată poate evolua pe o durată de câteva decade, până în momentul apariţiei fracturilor la nivelul oaselor afectate.
Jumătate dintre femeile şi un sfert dintre bărbaţii de peste 50 de ani suferă la un moment dat o fractură determinată de osteoporoză. Cea mai comună formă a acestei boli afectează femeile aflate la postmenopauză şi cauzează de multe ori fracturi. În funcţie de nivelul calciului, se înregistrează 4 etape de instalare a bolii: nivel scăzut-stadiul 1, nivelul 2: osteopenie, nivelul 3: osteoporoza latentă şi nivelul 4: osteoporoza manifestă.
Pe parcursul vieţii, calciul şi vitamina D joacă un rol cheie în păstrarea sănătăţii oaselor. Chiar dacă se administrează medicamente pentru prevenirea osteoporozei, este importantă suplimentarea aportului de calciu şi vitamina D, mai ales dacă dieta pacientului nu este adecvată. Deşi calciul, vitamina D, precum şi efectuarea de exerciţii fizice sunt importante, acestea nu sunt suficiente pentru a oferi protecţie totală contra osteoporozei şi nu pot reface oasele în perioada de postmenopauză.
Principalele surse alimentare de calciu sunt:
– Lapte (dulce sau smântână)
– Iaurtul (simplu, sau cu fructe)
– Îngheţata – Brânza
– Peştele şi moluştele
– Vegetalele (varza, spanacul, guliile etc.)
Principalele surse de alimentare cu vitamina D sunt:
– Sucul de portocale îmbogăţit cu vitamina D, cerealele şi produsele pe bază de lapte îmbogăţite cu vitamina D, untura de peşte.
Oasele se remaniază într-un ciclu care necesită două sau trei luni. Din copilărie până la 35 – 40 de ani, oasele absorb calciu, crescându-şi densitatea şi rezistenţa. Pe măsură ce se înaintează în vârstă, începe resorbţia calciului din oase, conducând la un ritm de pierdere osoasă cu 0,3 – 0,5 % mai mare decât cel de reconstrucţie. Rezultatul acestui dezechilibru constă în reducerea masei osoase. Astfel, osul devine fragil şi predispus la fracturi chiar şi în urma unor activităţi cotidiene. Aceste fracturi au loc de obicei la nivelul coloanei vertebrale, şoldului sau altor articulaţii ale membrelor. Majoritatea variantelor de osteoporoză sunt de fapt distrofii osoase ale adultului şi  sunt consecinţa unei alterări în cadrul mecanismului de remodelare osoasă.
Mecanismele celulare responsabile pentru aceste modificări ale remodelării osoase nu sunt încă definitiv cunoscute, totuşi se consideră că pierderile osoase din osteoporoza apărută în postmenopauză par a fi rezultatul unui dezechilibru între formarea şi descompunerea osoasă. Rezistenţa oaselor depinde de dimensiunea şi densitatea lor, de conţinutul în calciu, fosfor şi alte minerale. Scăderea densităţii osoase se poate produce din mai multe motive: înaintarea în vârstă, dezechilibre endocrine, insuficienţa vitaminei D şi a calciului în dietă, scăderea nivelului de estrogeni care apare la menopauză.

Factorii favorizanţi ai apariţiei bolii

Factorii favorizanţi ai osteoporozei sunt: scăderea secreţiei estrogenice asociată cu menopauza şi accelerarea pierderii masei osoase. Aportul insuficient de calciu şi vitamina D în dieta împreună cu lipsa activităţii fizice par să contribuie şi ele la scăderea densităţii oaselor, din cauza faptului că scheletul nu este suficient solicitat pentru a stimula remanierea osoasă. Sedentarismul creşte riscul de a dezvolta osteoporoza. Boala e mai frecventă la sexul feminin (menopauza face ca pierderea masei osoase să se accelereze) şi bărbaţii cu un nivel redus de testosteron sunt mai expuşi. Există chiar familii întregi în care apar cazuri de osteoporoză. Înaintarea în vârstă reprezintă, de asemenea, un factor adjuvant.
Boala apare la persoane cu dezvoltare staturo-ponderală deficitară, la fumători şi după administrarea de anumite substanţe diuretice, care cresc excreţia de lichide şi conduc la pierderi de calciu. Administrarea unor medicamente, de exemplu corticosteroizi (prednison, cortizon, prednisolon, dexametazon), pe perioade mari de timp accelerează osteoporoza. La aceste medicamente se adaugă şi cele folosite în general pentru tratarea astmului, al artritei reumatoide şi al psoriasisului.
Şi alte tratamente anticoagulante (heparina, metotrexat), unele medicamente împotriva atacurilor ischemice tranzitorii, sau antiacizii cu conţinut crescut de aluminiu provoacă boala. Riscurile sunt mai mari pentru femeile cu prima menstruaţie la o vârstă mai târzie decât media şi la cele la care menopauza se instalează mai devreme decât media normală. De asemenea, riscurile sunt mari pentru femeile care au suferit intervenţii chirurgicale de îndepărtare a ovarelor înainte de vârsta de 45 de ani, fără a beneficia de un tratament hormonal adecvat de substituţie hormonală. Persoanele hipertiroidiene sau pacienţii aflaţi în tratament de substituţie tiroidiană pentru hipotiroidism ca şi pacienţii care au avut anumite afecţiuni medicale sau au suferit intervenţii chirurgicale care au condus la scăderea absorbţiei de calciu sunt candidaţi la osteoporoză. Printre acestea se numără intervenţiile chirurgicale pe stomac, boala Chron, anorexia nervoasă sau boala Cushing (o afecţiune rară în care glandele suprarenale prezintă hipersecreţie de hormoni corticosteroizi).

Alcoolismul, risc mare de osteoporoză

Boala se asociază cu consumul excesiv de alcool şi cu scăderea absorbţiei de calciu. La sexul masculin, alcoolismul reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri de osteoporoză. Studiile recente au demonstrat că femeile cu sindroame depresive prezintă o rată crescută în ceea ce priveşte pierderea masei osoase.
Manifestările clinice apar tardiv. Osteoporoza este o afecţiune practic mută din punct de vedere simptomatic, până în momentul în care oasele au ajuns într-o stare gravă. În acest caz, simptomele care apar sunt: dureri osoase (de spate, membre etc.), pierdere din înălţime de-a lungul timpului, asociată cu alterarea posturii corpului, fracturi osoase (vertebrale etc.).
Osteoporoza poate fi diagnosticată rapid şi fără durere cu ajutorul unui test de densitate osoasă. Există două tipuri de teste:  1. DEXA (absorbţiometrie duală cu raze X), test standard pentru diagnosticarea osteoporozei; 2. ecografia călcâiului este metoda cea mai simplă şi mai uşor de utilizat. Fundaţia Naţională pentru Osteoporoză recomandă ca femeile în menopauză să efectueze un test de densitate a oaselor dacă nu se află în terapie de substituţie estrogenică. Pentru a preveni osteoporoza este recomandată o dietă bogată în calciu, un stil de viaţă activ, care să includă frecvent exerciţii fizice, cum sunt plimbările, urcatul scărilor, exerciţii aerobice şi antrenament de rezistenţă pentru a dezvolta o musculatură care să suporte scheletul.

Riscuri de fracturi în zona coloanei vertebrale sau a femurului

Exerciţiile pentru sprijinirea greutăţii trebuie să devină o parte a rutinei zilnice. Explicaţia este că oasele reacţionează la greutate devenind, progresiv, mai puternice şi cu o densitate mai mare. Renunţarea la fumat reduce riscul de îmbolnăvire pentru osteoporoză şi multe alte boli.  Reducerea consumului de băuturi răcoritoare este benefic. Fosforul din aceste băuturi pare să aibă un efect dăunător asupra ţesutului osos. Lichidele cu cola, cofeină şi fosfor par să determine resorbţia minerală din oase (o problemă atât pentru copii cât şi adulţi).
Asigurarea unei doze zilnice corespunzătoare de calciu (1.200 – 1.500 mg/zi după vârsta de 50 de ani) şi de vitamină D, ambii nutrienţi fiind necesari pentru construcţia şi menţinerea ţesutului osos, este esenţială. Consultul medical periodic pentru a efectua anual un test de densitate a oaselor este obligatoriu după vârsta de 50 de ani.
Fără tratament, o persoană cu osteoporoză este predispusă la fracturi, în special în zona coloanei vertebrale sau a femurului (zone care suportă greutatea corpului). Fracturile de coloană pot avea loc chiar şi fără o cădere sau o rănire. Aceste tipuri de fracturi pot cauza dureri severe şi necesită o perioadă mare de recuperare. Fracturile de şold, cel mai frecvent tip de fractură cauzat de osteoporoză, după cea de coloană, rezultă de obicei în urma unei căderi. Deşi majoritatea pacienţilor răspunde destul de bine la tratamentul chirurgical modern, fracturile de şold pot provoca dizabilităţi permanente şi chiar decesul din cauza unor complicaţii postoperatorii.
În prezent nu se cunoaşte niciun tratament care să vindece osteoporoza. Cu toate acestea, tratamentele existente pot încetini evoluţia bolii. Medicamentele pe bază de estrogen şi suplimentele de calciu pot stopa şi chiar inversa procesul de pierdere a masei oaselor. Efectele lor se pierd însă în timp. Există programe naţionale de tratament al osteoporozei cu fosamax sau bonviva sau adjuvante de tip extras de cartilaj de rechin. Riscurile asociate cu terapia de substituţie hormonală, cunoscute în prezent, recomandă această terapie numai la indicaţia şi sub monitorizarea directă a unui specialist.
Dr. Mihai G. Man, medic primar anatomie patologică