Web Analytics

Organizațiile locale adoptă rezoluții de susținere pentru președintele Adrian Miuțescu

de | 14.07.2021 12:43 | Actualitate

Tot mai multe organizații locale din județ adoptă rezoluții de susținere pentru actualul lider al PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, care candidează pe 24 iulie, la Comitetul de coordonare județean al filialei, pentru un nou mandat de președinte. Nevoia de continuitate, recunoașterea eforturilor și a rezultatelor lui Adrian Miuțescu, dar și colaborarea bună, din ultimii ani, cu liderul filialei județene, au jucat un rol important în adoptarea acestor rezoluții.
CITESTE SI ADRIAN MIUȚESCU: “DOAMNA GORGHIU FACE PRESIUNI SĂ SCHIMBE ȘI ALȚI DIRECTORI. NU PUTEM ÎNSĂ SĂ FACEM EXECUȚII ÎN PNL!”
Printre organizațiile PNL locale în care s-au organizat deja alegerile interne și care și-au declarat susținerea pentru președintele Adrian Miuțescu se numără: Curtea de Argeș, Mioveni, Mărăcineni, Stâlpeni, Vlădești, Micești, Vedea, Poiana Lacului, Moșoaia, Mihăești și Țițești.
Pe lângă acestea, multe alte organizații, deși nu au adoptat o rezoluție în acest sens, sunt alături de președintele Adrian Miuțescu. Cea mai importantă dintre ele este organizația municipală, PNL Pitești, cea care, de altfel, va avea și cei mai mulți delegați la Comitetul de coordonare județean al PNL Argeș.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii