Web Analytics

Orele online, baby-sitting fără autoritate

de | 23.04.2021 10:02 | Actualitate, Culise

Orele online, mai ales cu clasele mari, se desfășoară ca o emisiune „Profesorii au talent”: elevii au camerele închise, cum i-a învățat Cumpănașu („nu le funcționează”), deci nu sunt nici absenți, nici prezenți… La orice cuvânt plicticos al profesorului, câte un elev iese, fără „bună ziua”. Va fi imposibil de convins această generație că școala mai e serioasă. Și înainte, la liceele bune toți aveau cam 10 pe linie, iar câte un dascăl care pune note normale e nebunul școlii. Nu vor să fie ascultați – îi stresează să audă că nu învață, așa că sunt notați pe niște referate copy-paste, la materiile netehnice. Directorii și ceilalți profesori nu acceptă note mici, din gelozie, pretextând că pierd elevi. Cine vrea să pună vreo notă mică trebuie să se lupte cu toată lumea, nu doar cu loazele și cu părinții recalcitranți. Pe de altă parte, se fac pe grupuri de WhatsApp cu liste de susținere a cutărei materii, când ministrul vorbește de reforma curriculei și a programei.

Nu poți să urmărești orele de română pentru bacalaureat fără lămâie: sunt umpluți de bale autorii impuși de comuniști, fără spirit critic. Fizica și matematica, cu exces de materie în toate direcțiile, bune la orice și la nimic. Se face TIC 4 ani, dar elevii îl pot echivala cu testul ECDL, pe care îl dau dintr-a IX-a. Programarea se învață și fără curs, geografia, biologia, istoria o învață de pe net, limbile străine, prin studiu individual. Religia și psihologia caută să se elimine reciproc din programă, când sunt predate bine. Muzica, educația fizică sunt de mult puse la colț, doar tolerate. Fiecare materie, în fond, e inutilă și totul se reduce la baby-sitting fără autoritate.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Profu.online, Alexandru Cumpănaşu, loveşte şi în Piteşti

Citește și „Experimentăm cu cameristele şi femeile de serviciu să lucreze online, adică să vorbească pe WhatsApp cu clientul”

Citește și Exclusiv. Ce spune Consiliul Judeţean al Elevilor Argeş despre postările controversate ale lui Alexandru Cumpănaşu de pe TikTok / „Nu te apuci cu telefonul în mână să zbieri la un copil pe internet…”

Citește și Despre voluntariat, pandemie şi „Pistruiatul”, cu Teodora Idoraşi / „Când ne-am întors fizic la şcoală, nu mai ştiam ce să ne spunem”

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii